Victoria Captari - psihologul din Ialoveni care tratează suflete

Ajută oamenii să-și învingă fricile, să-și înțeleagă emoțiile și să găsească o ieșire din situație atunci când totul pare pierdut. Ghidată de frumoasa intenție de a-i ajuta pe cei ajunși în impas, psihologul și psihoterapeutul Victoria Captari oferă terapii individuale, de cuplu și training-uri de dezvoltare personală. Antreprenoarea a fost ghidată de Asociația Obştească „Eco-Răzeni” să obțină un credit nerambursabil din partea UE și Suedia, datorită căruia a reușit să deschidă un cabinet psihologic. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană.

Foto: Fundația Est-Europeană

Regăsirea de sine este un proces lung și îndelungat, iar cei care pornesc în această călătorie, știu mai bine ca ceilalți, cât de important este să ai un aliat de încredere, care să te ghideze corect și obiectiv, pentru că drumul este plin de urcușuri și coborâșuri.

„Din copilărie îmi doream să ajut oamenii, iar după mai multe întâmplări critice din viața mea, în care am primit suport, inclusiv specializat, am înțeles că trebuie să mă implic în acest domeniu. Am fost îndrumată de prietenii mei care mereu îmi cereau sfaturi. Dar, pe parcurs nu am vrut să fiu doar un sfătuitor, dar un specialist care să poată orienta oamenii să găsească singuri răspunsuri la problemele pe care le au. Chiar dacă este o muncă dificilă, uit de oboseală atunci când văd că după terapie, cei care mi-au cerut ajutorul, își recapătă speranța, cred mai mult îi forțele proprii și sunt convinși că pot depăși situația de criză. În astfel de situații, mă simt binecuvântată”, spune psihologul.

Zi de zi, Victoria Captari este alături de cei care doresc să facă lumină și să găsească sens la tot ce li se întâmplă. Cabinetul prestează servicii de terapie sistemică individuală, de cuplu, de grup, coaching sistemic pentru instituţii, training-uri de dezvoltare personală şi profesională pentru specialiști din diverse sfere și companii. „De mult visam să deschid afacerea dar am ezitat de foarte multe ori. Nici până acum nu pot să-mi explic de ce îmi era frică. Acum am înțeles că orice teamă poate fi învinsă doar prin acțiune. Doar așa vei reuși. Până nu încerci, nu ai de unde să știi cum va fi. E suficient să faci un pas și parcă universul contribuie la îndeplinirea dorinței tale, așa apar și oamenii potriviți la locul potrivit. Totul este posibil dacă vrei cu adevărat ceva. Orice idea prinde viață dacă ai încredere în ea și dacă faci ceea ce-ți place”, punctează antreprenoarea.

Deși inițial a fost deschis, în special pentru locuitorii raionului Ialoveni, acum, cabinetul psihologic oferă consultanță și oamenilor din Germania, Danemarca, Africa, Asia, România. Grantul de 1750 euro, obținut prin intermediul „Fondului de susținere a antreprenoriatului pentru tineri Ialoveni”, a ajutat-o pe antreprenoare să fie mai vizibilă în mediul online. Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene, este administrat de Asociația Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni.

„Datorită acestui suport financiar, am achiziționat un laptop, care mi-a fost de mare ajutor. Am reușit să închei un contract cu o companie de consultanță și marketing care m-a ajutat să-mi promovez serviciile în mediul online, și nu doar. Toate acțiunile de promovare au dus la creșterea numărului de clienți cu 40 la sută. Impactul a fost la nivel internațional. Cabinetul psihologic este amplasat în orașul Chișinău, dar acum sunt în proces de identificare a unui spațiu și în Ialoveni, mai aproape de oamenii din regiunea mea de baștină”, menționează beneficiară de grant.

Victoria Captari / Sursa:Fundația Est-Europeană

În perioada pandemiei, psihologul a oferit, timp de aproximativ trei luni, servicii de consiliere online gratuite pentru oamenii din întreaga țară. „A fost foarte solicitant, eu pe zi aveam și câte cinci ședințe de psihoterapie. În această perioadă s-au acutizat foarte mult simptomele de tristețe profundă, atacurile de panică, frica de boală sau de moarte, anxietatea, iar oamenii au ajuns să aibă depresii, tentative sau gânduri suicidale, violență în familie. Dar este important ca toți să înțeleagă că orice boală este percepția pe care o are fiecare dintre noi asupra ei, în funcție de experiențele avute până la moment, sau în baza celor auzite și văzute de la cei din jur. De aceea, ceea ce crezi că ești - aceea ești”, subliniază psihologul.

Expert certificat în Psihoterapie Sistemică de Cuplu și Familie, Victoria Captari consideră că psihologul este un călăuzitor, aliat, iar psihoterapia, consilierea psihologică sau dezvoltarea personală sunt doar instrumente menite să ne modifice starea de spirit, pentru a ne putea asuma conștient propriile decizii. „Îi îndeamnă pe oameni să-și folosească vocea pentru bunătate, urechile pentru compasiune, mâinile pentru caritate, mintea pentru adevăr și sufletul pentru iubire”, menționează Victoria Captari.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării", proiect implementat de către Fundația Est-Europeană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.


Pub