Candidatul Andrei Năstase e sigur că poate RECUPERA Transnistria: „Eu știu cum se face acest lucru. Transnistria NU se negociază”
Candidatul Platformei „Demnitate și Adevăr” la funcția de președinte al R. Moldova, Andrei Năstase, susține că știe cum poate fi soluționat diferendului transnistrean, astfel ca raioanele din stânga Nistrului să fie controlate de autoritățile de la Chișinău și nu de separatiștii de la Tiraspol.
Potrivit candidatului, Transnistria poate fi recuperată, iar dânsul știe cum să facă asta.
„Transnistria nu se negociază cu nimeni, Transnistria se recuperează. Eu sunt un bărbat hotărât, care va duce lucrurile la bun-sfârșit prin mijloace diplomatice, prin democratizarea acestei regiuni, prin demilitarizarea acestei zone. Spre deosebire de alți candidați, eu am fost pe partea controlată de transnistreni... De acolo am făcut apelul către unitate și vreau să vă spun că nu insist, eu chiar voi rezolva lucrurile”, a declarat Năstase, în cadrul dezbaterilor electorale de la TVR Moldova.
În același context, Andrei Năstase a precizat că e nevoie de schimbat formatul de negocieri, chiar dacă acesta asigură o anumită liniște în zonă.
„Vă asigur că Transnistria poate fi recuperată, inclusiv prin schimbarea formatului de negocieri, care astăzi a păstrat securitatea și o anumită liniște în zonă. Dar asta nu e suficient. Este nevoie de mai mult. Reintegrarea țării vizează mai multe elemente și nu ne putem opri doar la acest format. Putem atrage resursele diplomatice de la vecinii noștri din vest, astfel încât să putem avansa în această problematică”, a conchis sursa citată.
R. Moldova, reprezentată de ministrul Apărării la cea de-a XX-a Reuniune a Grupului de Contact pentru susținerea Ucrainei de la Ramstein
Premierul Recean SPRIJINĂ inițiativa Maiei Sandu de a organiza un REFERENDUM privind aderarea R. Moldova la UE. „Este momentul potrivit să fim UNIȚI pentru aderarea la UE”
MAIA: Peste 610 milioane de lei, bani publici, pe conturile agricultorilor, de la începutul anului curent