Donald Trump: „Îmi place mult prim-ministrul Macron”

by D M
Distribuiti mai departe...

Preşedintele american, Donald Trump, care îşi bate joc regulat de presupusele gafe ale rivalului său democrat, Joe Biden, a comis la rândul său o greşeală, sâmbătă, retrogradându-l pe omologul său francez, Emmanuel Macron, la rangul de „prim-ministru”, notează AFP.

În cursul unui miting de campanie în statul Michigan, preşedintele american, în campanie pentru realegerea sa, a făcut greşeala subliniind realizările din mandatul său.

După ce s-a referit la fostul acord de liber schimb cu Canada şi Mexic, renegociat de atunci de către el, Donald Trump şi-a dat cu părerea despre Acordul privind schimbările climatice de la Paris, din care Statele Unite s-au retras după alegerea sa în 2016.

„Ştiţi ce am mai oprit? Acordul de la Paris privind mediul. Îmi place mult prim-ministrul Macron, dar l-am întrebat cum avansează acordul şi nu prea mergea treaba”, a declarat candidatul republican.

„V-am economisit miliarde de dolari, nimeni altul nu ar fi făcut asta. Am spus că este un dezastru, doreau +grosso modo+ să ne ia bogăţiile”, a adăugat el.

Preşedintele american şi omologul său francez au legat o relaţie apropiată la scurt timp după alegerea lui Emmanuel Macron, înainte ca relaţiile dintre cei doi oameni politici să se deterioreze sensibil.

sursa: AGERPRES


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...