fbpx

Unde se duc milioanele? Iată pe ce au cheltuit fiecare dintre candidații la prezidențiale pentru a-ți obține votul

Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat rapoartele financiare ale candidaților la prezidențiale pentru prima jumătate a campaniei electorale. Astfel, până la 16 octombrie, pretendenții la fotoliul de șef al statului au cheltuit milioane de lei pentru publicitate, materiale promoționale, transport, întruniri și evenimente electorale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Noi îți prezentăm pe ce au ales să cheltuie banii și pe ce pune accentul fiecare dintre candidați pentru a-ți obține votul la 1 noiembrie.

Usatîi și Năstase își promovează imaginea

Potrivit ultimului raport depus la CEC de liderul Partidului Nostru, pentru data de 16 octombrie, candidatul Renato Usatîi a cheltuit, cu două săptămâni până la scrutinul din 1 noiembrie, circa 6 milioane 135 de mii de lei.

Această sumă îl plasează pe primul loc printre concurenții electorali la cheltuieli, dar și la venituri (de peste 6 milioane 175 de mii de lei, marea majoritate din donații ale persoanelor fizice).

Cea mai mare parte din cheltuieli au fost pentru publicitate – peste 5 milioane 103 mii de lei. Ceva mai mult de jumătate din această sumă (3 milioane 424 de mii) au fost investiți în publicitatea TV (Primul în Moldova, NTV Moldova, etc), urmată de presa online – 828 de mii – (Deschide.md, Privesc.eu, etc) și cea scrisă – 791 de mii.

Jumătate de milion de lei au mers pentru combustibil, iar 516 mii de lei – pentru materiale promoționale.

Candidatul Platformei DA, Andrei Năstase, raportează cheltuieli de 1 milion 201 mii de lei, conform datelor ultimului raport financiar prezentat CEC-ului la data de 16 octombrie. Această sumă o acoperă practic totalmente pe cea a veniturilor de 1 milion 202 mii de lei.

Și în cazul lui Năstase, grosul cheltuielilor sunt pentru publicitate (935 de mii de lei). Cea mai mare parte din această sumă a mers către publicitatea online – 375 de mii – (zdg.md, diez.md, unimedia.md, ZUGO,cotidianul.md etc) și TV – 334 de mii.

187 de mii de lei au fost raportați pentru materiale promoționale.

Igor Dodon pune accentul pe materiale promoționale

Concurentul electoral Igor Dodon afișează, în raportul financiar predat CEC-ului la 16 octombrie, cheltuieli în mărime de 723 de mii de lei. Candidatul a raportat venituri în campanie de 724 de mii de lei (exclusiv din donații de la persoane fizice).

Spre deosebire de Renato Usatîi și Andrei Năstase, de exemplu, Igor Dodon a cheltuit cea mai mare parte a sumei pentru materiale promoționale – 590 de mii de lei.

Pentru publicitate candidatul Dodon a cheltuit doar 70.500 de lei, mai mult de jumătate din această sumă (59.500) fiind pentru publicitatea online (unimedia.md, aif.md, ntv.md, primul.md).

Tudor Deliu, mai „atent” la cheltuieli

Spre deosebire de ceilalți candidați, Tudor Deliu a cheltuit mult mai puțin decât a agonisit în actuala campanie.

În raportul financiar prezentat CEC-ului la data de 16 octombrie, candidatul liberal-democrat a trecut cheltuieli de 100 de mii de lei, raportat la venituri de peste 221 mii de lei (de la persoane fizice din Republica Moldova și din partea PLDM).

Candidatul PLDM a raportat cheltuieli de 67.000 de lei pentru publicitate. Aproape 53.000 de lei au mers pentru publicitatea online (ZUGO, agora.md, unimedia.md, deschide.md, tv8.md, protv.md, newsmaker.md, tribuna.md), iar 14.200 – pentru publicitate la TV.

Alte 20.000 de lei au fost cheltuite pentru transport de bunuri și persoane, în timp ce peste 7.000 de lei au fost achitați pentru reflectarea în presă a evenimentelor electorale.

7.000 de lei au fost folosiți pentru întruniri și evenimente electorale.

Donațiile pentru Violeta Ivanov

Raportul financiar al candidatei Partidului Șor indică doar donații de la persoane fizice și juridice, în valoare totală de peste 1 milion 256 de mii de lei (862 de mii până la 9 octombrie și 394 de mii după această dată).

Acestea se referă la servicii de transport și de publicitate, dar și la mărfuri și buletine informative trebuincioase campaniei prezidențiale și variază între 200 și 90.000 de lei).

Violeta Ivanov nu a indicat cheltuieli în campanie, până în data de 16 octombrie.

Anterior, reprezentanții Partidului Șor au acuzat autoritățile, în special CEC și BNM, că ar împiedica formațiunea să-și deschidă conturi în băncile comerciale, astfel fiindu-i blocată activitatea financiară în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

Maiei Sandu se bazează pe materialele promoționale, dar nu neglijează publicitatea

Candidata PAS declară la CEC cheltuieli de 1 milion 461 de mii de lei până la data de 16 octombrie. Pentru campania prezidențială a Maiei Sandu au fost acumulate până la aceeași dată venituri de 1 milion și 512 mii de lei, o mare parte din acești bani (900 de mii de lei) reprezentând contribuția partidului.

În această campanie electorală, fosta șefă a Guvernului pune accent pe materiale promoționale, pentru care a plătit 722 de mii de lei.

Nici publicitatea nu e de neglijat. În acest scop au fost cheltuiți 632 de mii de lei.

Aproape 244 de mii de lei au mers la publicitatea online (agora.md, privesc.eu, point.md, ZUGO, Facebook, Google, Youtube), 156 de mii – la publicitatea TV, iar 151 de mii – pentru panouri.

Alte 105 mii de lei au costat întrunirile și evenimentele electorale.

„Modestul” Octavian Țîcu

Octavian Țîcu (PUN) și-a deschis un cont bancar mai târziu decât candidații prezentați mai sus.

Potrivit raportului său financiar, în campania prezidențiale acesta a cheltuit peste 133 de mii de lei, adică aproape toți banii acumulați la venituri (circa 134 de mii).

Mai mult de jumătate din cheltuieli au mers pentru stand-uri și afișe (70.800 de lei), iar restul – aproape 63.000 de lei – au fost cheltuieli pentru panouri.

Chirtoacă nu și-a deschis cont bancar

În cazul lui Dorin Chirtoacă nici nu putem vorbi despre cheltuieli sau venituri în actuala campanie electorală.

Candidatul Mișcării UNIREA nu are un cont electoral deschis până la data de 16 octombrie.

Citește și: Alegerile prezidențiale: Cine este cel mai bogat și cel mai „sărac” candidat?

Cei opt candidați se vor duela la scrutinul din 1 noiembrie pentru funcția de președinte al Republicii Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button