/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 755: Sancțiuni UE și tancuri binecuvântate de preoți. Colaborator al Ambasadei Ruse, interzis în Moldova

/VIDEO/ Ce spune administratorul pieței de la Hâncești despre vânzătorii care purtau astăzi veste și chipiuri roșii

18 octombrie 2020, ora 20:55

Vânzătorii unei piețe de la Hâncești, nu sunt lăsați să-și vândă marfa dacă nu sunt îmbrăcați în veste și chipiuri roșii cu inscripția Președinte Responsabil, slogan ce aparține campaniei alectorale a candidatului independent Igor Dodon, susținut de socialiști. Administratorul pieței ne-a spus că actul de permisiune îl poate oferi doar Agenția pentru Siguranța Alimentelor. De partea cealaltă, directorul agenției spune că se va documenta în acest caz.

Aceasta este situația în piața din Hîncești, în hala cu carne. Vânzătorii sunt îmbrăcați în haine de culoare roșie. Știm a cui este această culoare și pe cin susțin.

Imaginile au apărut astăzi pe o rețea de socializare. Din înregistrări se vede că aproape toți vânzătorii sunt îmbrăcați în veste roșii și poartă chipiuri de culoare roșie, pe care scrie Președinte Responsabil. De altfel, acesta fiind sloganul candidatului independent la prezidențiale, Igor Dodon, susținut de socialiști.

Am vorbit cu câțiva dintre ei. Unii au spus că nu sunt susținători ai acestui candidat. Însă ca să-și poată vândă marfa, au fost obligați să poarte această uniformă”.

Contactată de tv8, purtătoarea de cuvânt a candidatului Igor Dodon, Ludmila Muntean, a menționat că stafful electoral al lui Igor Dodon nu are nimic comun cu această acțiune

LUDMILA MUNTEAN, PURTĂTOARE DE CUVÂNT, IGOR DODON: „Dar a purta sau nu haine cu simbolica oricărui candidat la scrutin cred că este un drept și o alegere personală a fiecărui cetățean”.

Administratorul pieții ne-a  direcționat către responsabilii de la  Agenția pentru Siguranța Alimentelor  care decid căror comercianți li se oferă  permisiunea de a vinde.

VEACESLAV, ADMINISTRATOR, PIAȚĂ: „Eu am sunat astăzi la piață, am văzut pe rețelele de socializare, să întreb dacă au fost sau nu impuși. Lucrătorii mei mi-au spus că nimeni nu a fost impus”.

De partea cealaltă, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Vladislav Cotici, susține că nu cunoaște nimic despre această situație, însă a precizat că se va documenta, iar instituția va reveni ulterior cu o reacție. Nici primarul orașului nu ne-a putut oferi mai multe detalii la acest subiect.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram