(video) Un tânăr de 30 de ani, reținut cu 47 de pachețele de droguri. Ce pedeapsă riscă acesta

Ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sec. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, au intrat în posesia unei informații operative, despre activitatea infracțională a unui tânăr, care urma să pună în circulație droguri.

Foto: politiacapitalei.md

Astfel pe data de 15 octombrie în urma măsurilor efectuate de către gupa Antidrog a IP Râșcani au reținut individul de 30 de ani, originar din capitală asupra căruia au fost depistate 32 de pachețele învelite cu bandă adezivă, în interior cu o substanța solida cristalizata, posibil de a fi drog ,,PVP”, numită și ,,Sare”.

În cadrul acțiunilor procesual penale tânărul a comunicat că a mai plasat în ascunzișuri , pe teritoriul sectorului Râșcani, înca 15 pachețele cu droguri, care urmau a fi ridicate de clienți. În cazul în care i-ar fi reușit comercializarea drogurilor, suspectul ar fi obținut un profit estimat la suma de 5000 de lei.

Probele delicte depistate, au fost ridicate și sigilate conform procedurii și îndreptate în adresa CTC EJ al IGP, pentru efectuarea expertizelor.

Actualmente el este cercetat penal pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”, iar conform legislaţiei penale în vigoare el riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani.

Totodată polițiștii continuă să desfășoare acțiuni speciale de investigație pentru a stabili și complicitatea altor persoane.


Pub