Start campaniei de plantare a arborilor pe teritoriul Chișinăului. Unde ai putea să contribui și tu

Chișinăul își propune să devină mai verde. Primăria lansează o campanie de plantare a copacilor, care va începe mâine în parcul din zona școlii de Hipism, de pe strada Calea Orheiului. Astfel, se propune sădirea a peste 100 mii de arbori, arbuști, plante multianuale.

Foto: https://moldova.europalibera.org/

Primarul capitalei, Ion Ceban, a făcut un apel în acest sens către cetățeni, să se alăture la acțiunile de înverzire lansată de autoritățile locale îndemnând, totodată la implicare și sectorul asociativ, agenţii economici, precum și reprezentanții partidelor politice.

Municipalitatea îndemnă locuitorii oraşului, gestionarii fondului locativ, agenţii economici, conducătorii instituţiilor publice să participe activ și să anunțe adresele unde intenționează să planteze arbori și arbuști, pe parcursul săptămânii viitoare, astfel ca serviciile de profil să le distribuie material săditor.

Autoritățile locale vor pune la dispoziție participanților material săditor, hârlețe, găleți și apă.


Pub