Victor Micu, printre favoriții la șefia CSJ. A adunat cel mai mare punctaj la etapa de selecție

Fostul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii candidează pentru funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție. Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor a admis cererea sa pentru a candida la o funcție administrativă la CSJ, fiind printre cei câțiva magistrați care au obținut cel mai mare număr de puncte.

Foto: Foto: Victor Micu

Solicitările câtorva magistrați de a participa la concursul pentru funcții administrative la CSJ au trecut deja de etapa selecției la Colegiul pentru evaluarea performanțelor judecătorilor și Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor. Victor Micu a obținut cel mai mare număr de puncte - 80.

De asemenea, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat cererile unor judecători de a candida la funcții administrative.

Victor Micu a confirmat că intenționează să candideze la o funcție administrativă, sugerând că este vorba despre șefia CSJ. El consideră că experiența acumulată de-a lungul anilor și ca judecător și ca persoană cu funcții administrative, îi permite să ocupe acest post. „Consider că abilitățile și experiența pe care le-am dobândit de-a lungul anilor vor fi de folos și în continuare pentru sistemul judecătoresc și pentru reformarea acestuia. Scopul meu principal este să contribui la recăpătarea încrederii cetățenilor în sistemul judecătoresc”, a declarat Micu.

De asemenea, el a menționat că se bucură de respectul și încrederea colegilor, fapt demonstrat de votul lor, în ambele cazuri când a fost ales membru CSM.

Amintim că Victor Micu a fost ales de două ori membru al CSM - în 2014 și în 2017, în ambele cazuri cu cel mai mare număr de voturi. Din 2014 până în 2019 a deținut și funcția de președinte al CSM.


Pub