Renato Usatîi va crea un proiect de dezvoltare a turismului. „Orașul vinului” va fi proiectat de un arhitect renumit din Italia

Podgorie in Franta
Foto: Podgorie in Franta

Politicianul Renato Usatîi a creat un proiect de dezvoltare a turismului autohton, însă mai multe detalii va oferi după campania electorală. El a spus că a găsit un arhitect renumit din Italia, care va proiecta complexul „Orașul vinului”, însă îi va da numele după alegerile prezidențiale, întrucât legea îi interzice să apară lângă o persoană străină în campania electorală.

„M-am aflat ieri în sudul țării, unde m-am întâlnit cu mai mulți vinificatori și în urma discuției am ajuns la ideea care ar trebui să devină un plan național de dezvoltare a turismului. După consultările cu unii vinificatori, am luat decizia să lansez proiectului național «Orașul vinului». Am reușit azi-dimineață să discut deja cu un arhitect celebru din Italia, care va prezenta viziunea lui asupra acestui proiect. Acum nu-i pot oferi numele, deoarece în campania electorală este interzisă implicarea sub orice formă a cetățenilor străini. Dumnealui, imediat după alegerile prezidențiale, va ieși într-o conferință de presă. Proiectul prevede alocarea unui teren de 15-20 de hectare special amenajat pentru ca toți vinificatorii din Moldova să-și poate etala marfa proprie”, a declarat Usatîi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente