Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
15.10.2020

Parlamentul va simplifica procedura de eliberare a legitimației și a insignei de ales local

Parlamentul va simplifica procedura de eliberare a legitimației și a insignei de ales local

Parlamentul va ajusta cadrul normativ ce vizează procedura de eliberare a legitimației și a insignei de ales local. Comisia juridică, numiri și imunități a avizat, în ședința de astăzi, proiectul de lege de modificare a 5 acte normative.

Proiectul prevede transmiterea dreptului de a semna și a elibera legitimațiile de ales local pentru funcțiile de președinte al raionului, primar al municipiului Bălți și primar general al municipiului Chișinău de la Prim-ministru și subdiviziunea specializată a Cancelariei de Stat către Comisia Electorală Centrală.

Proiectul mai prevede simplificarea procedurii de eliberare a legitimației, în cazul pierderii sau deteriorării acesteia de către alesul local. În prezent, în cazul pierderii sau deteriorării legitimației, alesul local depune pe numele primarului, președintelui de raion sau al Prim-ministrului o cerere de eliberare a unei legitimații noi. Modificările legislative propun simplificarea procedurii respective, responsabili de proces fiind secretarul consiliului local, după caz, Comisia Electorală Centrală.

Inițiativa legislativă mai operează unele modificări de ordin tehnic pentru precizarea normelor juridice și excluderea interpretărilor.

Proiectul de lege urmează a fi discutat de celelalte comisii permanente, iar, ulterior, dezbătut în ședința plenară a Parlamentului, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus