Poliția: Toate cele 163 de hramuri sărbătorite ieri s-au desfășurat în siguranță

Evenimentele în aer liber precum și întrunirile cu caracter religios, la fel în aer liber, care au avut loc la 14 octombrie în municipiul Chișinău s-au desfășurat în conformitate cu prevederile CNESP. Mai mult, toate cele 163 de hramuri sărbătorite ieri, din 33 de raioane și 2 municipii, s-au desfășurat în siguranță, scrie într-un comunciat emis de Poliția Republicii Moldova.

Foto: chișinău.md

Angajații Inspectoratului General al Poliție au monitorizat buna desfășurare a evenimentelor organizate în localități, au supravegheat ordinea publică, circulația rutieră, dar și respectarea, de către participanți, a măsurilor de protecție anti Covid-19, în total fiind implicați peste o mie de polițiști și carabinieri.

63 de persoane au fost documentate pentru huliganism nu prea grav, consum de alcool în locuri publice și nesupravegherea minorilor.

17 conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau în stare de ebrietate alcoolică și unul drogat la volan.

Poliția Republicii Moldova menționează că, ce ține de măsurile de prevenire și răspândire a virusului de tip nou, angajații poliției se ghidează strict de Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică (CNESP).

Dacă e să ne referim la evenimentele/acțiunile culturale în aer liber precum și întrunirile cu caracter religios, la fel în aer liber, care au avut loc la 14 octombrie în mun. Chișinău, pentru niciunul din ele Hotărârile CNESP nu prestabilesc un număr limită de persoane.

Mai exact:

1. Evenimentele cultural artistice s-au petrecut în corespundere cu prevederile punctului 1 din Hotărârea CNESP nr.31 din 24 septembrie curent, și anume „Se admite organizarea şi desfăşurarea în aer liber a expoziţiilor, festivalurilor şi târgurilor agricole specializate, cu respectarea măsurilor de sănătate publică stipulate în Instrucţiunea privind măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19, aplicate la organizarea evenimentelor şi acţiunilor culturale în aer liber, în corespundere cu Anexa 1 și pct.6 din Hotărârea nr. 29 din 7 septembrie a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică.

• Se admite desfăşurarea în aer liber a acţiunilor culturale, organizate de către instituţiile teatral-concertistice şi de cinema, acreditate de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, cu respectarea măsurilor de sănătate publică şi a Instrucţiunii privind măsurile de prevenire şi control a infecţiei Covid - 19, aplicate la organizarea evenimentelor şi acţiunilor culturale în aer liber, de către instituţiile teatral-concertistice şi de cinema, conform Anexei aceleiași Hotărâri.

2. Cu referire la întrunirea cu caracter religios, aceasta a avut loc în corespundere cu punctul 5 din Hotărârea CNESP nr.13 din 29 mai 2020, și anume „Se permit, începând cu 05 iunie 2020, întrunirile cu caracter religios, oficierea slujbelor religioase, respectând cerinţele de organizare a serviciilor divine sau a altor manifestări tradiţionale religioase în conformitate cu Instrucţiunea cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei Covid-19 în activitatea Bisericilor/Lăcaselor Sfinte, conform Anexei nr. 3”.

Amintim că ieri zeci de oameni s-au adunat în fața Catedralei Mitropolitane, pentru a participa la inaugurarea sărbătorii hramului municipiului Chișinău. Din imagini se observă că ceințele CNESP anti-Covid-19 de păstrare a distanței de minim 1 metru, purtarea măștii pentru a evita îmbolnăvirea cu Covid-19, nu au fost întocmai respectate de toți oamenii veniți la eveniment.


Pub