CtEDO a obligat România să achite 10 mii de euro pentru că a expulzat doi cetățeni ai Pakistanului

CtEDO a obligat România să achite 10 mii de euro pentru că a expulzat doi cetățeni ai Pakistanului. Potrivit deciziei Înalții Curți, cetățenii pakistanezi aveau drept legal de reședință în țara română, scrie hotnews.ro.

Foto: CtEDO

Astfel, România a fost condamnată să le plătească cetățenilor daune morale de către 10.000 de euro şi cheltuieli de judecată de 1365 de euro în total, pentru ambii, transmite Agerpres.

CtEDO a declarat că dosarul nu menţiona niciuna din acţiunile lor care să presupună că au adus primejdii securității naţionale a României. Nu au fost informaţii privind o posibilitate de a accesa documente secrete din dosar, prin intermediul unui avocat autorizat ca să consulte astfel de documente.

A fost decis că Adeel Muhammad şi Ramzan Muammad cetățeni ai Pakistanului trebuie obligatoriu să li se acopere cheltuielile judiciare.


Pub