Hai la teatru! Repertoriul săptămânal al Teatrului Național „Mihai Eminescu”

image (6)

Teatrul Național „Mihai Eminescu” îți prezintă repertoriul spectacolelor preconizat pentru perioada 23-25 octombrie. Vezi graficul spectacolelor și delectează-te cu artă teatrală!

23 octombrie, ora 18.00, Sala Mare

„Cântec de leagăn…” de Dumitru Matcovschi

„Cântec de leagăn…” – o dramă a oamenilor de la sat, care îşi duc cu greu povara vieţii. Teofil Augustinovici, directorul şcolii din sat, este practic cea mai de încredere persoană a satului, fără de care nu se petrece absolut nimic. Spectacolul este condimentat cu efecte comice. Limbajul şi comportamentul eroilor aminteşte de perioada anilor ’80-’90, perioada „Marii Restructurări Sovietice”. Acest spectacol ne îndeamnă să ţinem la focul din vatră, la casa părintească.

24 octombrie, ora 18.00, Sala Mare

„Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă

„Dosarele Siberiei” – cifrele au sunet

„Ideea spectacolului o port de mult timp în minte și în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutați, masacrați și exterminați de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă și prin încarcerare în gulag este o temă la care am revenit și am lucrat mai bine de 10 ani, profitând de șansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Național Radiofonic de la București, la Teatrul Național «Vasile Alecsandri» din Iași”, spune Petru Hadârcă.

25 octombrie, ora 18.00, Sala Mare

„Familia TOT” de Istwan Orkeny

„Familia TOT” – o comedie cu accente dramatice, unde în rol principal îi veți regăsi pe un poștaș căruia îi place să mai joace corespondența, un maior care se crede detectiv și o simpatică, răbdătoare familie.

Maiorul este musafirul deocheat care vine în vizită la familia Tot, aducând cu el fricile de a fi trimis în altă lume de o bombă și ieșirile de om nebun care consideră că toată lumea trebuie să i se supună. Totuși, dragul pentru confecționarea cutiilor de carton îi va pune în evidență partea sensibilă. De aici înapoi la nebunie e doar un singur pas.

Domnul Tot, prin echilibrul care-l caracterizează, încearcă să îi facă față. E capul familiei, ofițer de pompieri și om respectat în sat – toate astea îndemnându-l să suporte vizita și ordinele neplăcutului oaspete.

Pereche domnului Tot îi este Mariska, o mamă care, prin binevoință și răbdare față de maior, vrea să își ajute fiul de pe front. Aliată și mare susținătoare îi este Agika, fetița familiei, care, în pofida vârstei sale, înfruntă și ea, frumos și calm, stările musafirului.

Rolul decisiv în toată povestea asta însă îi revine poștașului, care pare să le aranjeze pe toate, mai ales destinele eroilor, după bunul plac. El decide ce cale trebuie să ia scrisorile, mai ales că tocmai revine de la o recuperare nu tocmai reușită din sanatoriul de nebuni. Și, așa cum o dirijează, tot astfel o și încheie – colorata poveste a familiei Tot.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente