fbpx

video | Faza zilei: O deputată a mâncat zeamă, a navigat pe internet și a vorbit nestingherit la telefon chiar în timpul unei ședințe

Deputata socialistă Ala Dolință a participat astăzi la ședința online a Comisiei juridice, numiri și imunități dintr-un local, timp în care nu a ezitat să navigheze pe internet și să vorbească la telefon. Mai mult, aleasa poporului a servit zeamă chiar în fața camerei, sub privirile colegilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președintele Comisiei, Vasile Bolea, i-a dorit poftă bună colegei de fracțiune și i-a spus că mai este puțin timp până se termină ședința. Deputata însă și-a continuat prânzul și a deconectat camera doar după ce Bolea a rugat-o să o facă.

Precizăm că în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități, a fost aprobat proiectul care prevede transmiterea dreptului de a semna și a elibera legitimațiile de ales local pentru funcțiile de președinte al raionului, primar al municipiului Bălți și primar general al municipiului Chișinău către Comisia Electorală Centrală.

La fel, s-au examinat dosarele candidaților la funcția de membru al Comisiei de certificare din partea Parlamentului Republicii Moldova, fiind admise cinci persoane care urmează să fie audiate de membrii Comisiei. Ulterior, aceasta se va întruni într-o ședință închisă pentru a evalua și a emite decizia de selectare a trei candidați care vor examina rapoartele și documentele asociațiilor obștești, ale fundațiilor și ale instituțiilor private care solicită statutul de utilitate publică.

Back to top button