13:18:09 29.03.2024
Stiri

I-a dat avocatului său peste 40 000 de euro, iar apoi l-a dat pe mâna organelor de drept, deoarece nu i-a rezolvat problemele cu justiția. Apărătorul a fost reținut NU atunci când primea banii, dar când îi RETURNA

Actualitate 14.10.2020 11:21 Vizualizări1615 Autor: Ziarul National
I-a dat avocatului său peste 40 000 de euro, iar apoi l-a dat pe mâna organelor de drept, deoarece nu i-a rezolvat problemele cu justiția. Apărătorul a fost reținut NU atunci când primea banii, dar când îi RETURNA digi24.ro


Un om de afaceri din R. Moldova și-a denunțat avocatul, după ce acesta i-ar fi cerut zeci de mii de euro sub pretextul că i-ar putea rezolva în instanță mai multe dosare civile pe care le avea pe rol.

Potrivit denunțătorului, bănuitul îi promitea că are influență asupra magistraților și altor agenți publici și că îi poate determina pe aceștia să adopte decizii favorabile în litigiile din instanțe.

Astfel, în ultimii doi ani denunțătorul i-a transmis avocatului circa 45 000 de euro, însă problemele așa și nu i-au fost soluționate.

Avocatul a fost reținut în momentul în care restituia o parte din bani clientului său. Astfel, acesta a fost reținut și plasat în izolator pentru 72 de ore, fiind cercetat pentru trafic de influență.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă amendă de până la 300 000 de lei sau închisoare de la 3 la 7 ani.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md