Vox Populi: Cine sunt candidații pentru care ar vota moldovenii la prezidențiale și câte % ar acumula

Aproape o treime dintre moldoveni (31,8%) ar susține candidatura actualului șef al statului, Igor Dodon, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale. Alți aproape 19 la sută dintre alegători și-ar da votul pentru lidera PAS, Maia Sandu, iar pentru președintele Platformei DA, Andrei Năstase, ar vota puțin peste 9%. Cel puțin așa arată rezultatele studiului sociologic realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova, prezentate astăzi.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 31,8 la sută dintre alegători și-ar da votul pentru Igor Dodon.

Alți 18,7% dintre respodenți au spus că ar vota pentru Maia Sandu.

Andrei Năstase ar acumula 9,3% din voturi, Renato Usatîi - 6,6%, Violeta Ivanov - 4,7%, Octavian Țîcu - 1,7%, Tudor Deliu - 1,4%, iar Dorin Chirtoacă - 1,3%.

Alți 7,9 la sută dintre respondenți au declarat că nu vor participa la scrutin, iar 15,8 dintre cetățenii cu drept de vot au spus că nu au încredere în niciunul dintre candidați.

Ce candidat ar vota moldovenii la alegerile prezidențiale / Sursa:VOX POPULI

În rândurile alegătorilor deciși, voturile pentru candidații la Președinție s-ar repartiza după cum urmează în tabelul de mai jos.

Ce % ar obține candidații la alegerile prezidențiale, în rândurile alegătorilor deciși / Sursa:VOX POPULI

Studiul a fost realizat în perioada 26 septembrie - 8 octombrie 2020, pe un eșantion de 1167 de respondenți din 81 de localități, cu excepția regiunii transnistrene, având o marjă de eroare de circa 3%.

Amintim că alegerile prezidențiale urmează să se desfășoare pe data de 1 noiembrie. În cursa pentru funcția de șef al statului s-au înscris 8 candidați: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (independent), Violeta Ivanov (Partidul Șor), Maia Sandu (PAS), Octavian Țîcu (PUN) și Dorin Chirtoacă (Blocul Unirea).


Pub