Guvernul a alocat bani pentru demolarea blocului prăbușit în Otaci, în 2019. Câte milioane de lei vor costa lucrările

Peste 2 milioane de lei vor fi alocate din Bugetul de Stat, pentru demolarea blocului avariat din orașul Otaci, care s-a prăbușit în vara anului 2019. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale, care a avut loc astăzi.

Foto: colaj UNIMEDIA

Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au decis alocarea a 2,2 milioane lei din Fondul de Intervenție al Guvernului, pentru demolarea blocului avariat din orașul Otaci, str. Prieteniei 153.

Anterior, autoritățile raionale anunțau că nu au bani pentru a efectua lucrările de demolare.

La ședința de astăzi CSE a fost aprobat și devizul de cheltuieli necesar pentru alocarea materialelor de construcție și efectuarea lucrărilor de lichidare a consecințelor intemperiilor din câteva localități din raioanele Criuleni, Soroca și Glodeni. În total, pentru cele trei raioane au fost alocate 2.162 de foi de ardezie, 1.025 m2 țiglă metalică și 15,1 m3 de cherestea. Valoarea totală a materialelor se ridică la 505 mii lei.

Amintim că în seara zilei de 19 iunie 2019, 46 de oameni care locuiau în blocul cu 9 etaje din Otaci, inclusiv 11 copii, au fost evacuaţi de salvatori, preîntâmpinând o tragedie. În urma surpării blocului de locuit nu au fost raportate victime. 45 de oameni au mers la rude, iar o persoană a fost cazată de autorităţi în incinta Liceului „Mihai Eminescu” din oraşul Otaci.

Momentul surpării a fost surprins în imagini video, de către martorii oculari.

Ulterior, Guvernul a alocat câte 12 mii de dolari persoanelor ce și-au pierdut locuința, iar blocul, deși prezintă pericol, așa și nu a fost demolat, până în prezent.


Pub