Nume
Parola
Vizualizări: 1594
Președintele CALM Tatiana Badan la întrevederea cu reprezentanți ai UE: „APL au nevoie de susținerea Uniunii Europene, mai ales în această perioadă de criză, iar politicile Parteneriatului Estic trebuie să fie resimțite de cetățeni!”
13 Octombrie 2020 — CORLEAP și EURONEST au organizat la 12 octombrie conferința în format digital „Consolidarea rezilienței în țările Parteneriatului Estic”. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și parlamentari din țările Parteneriatului Estic, membri ai Parlamentului European, ai Comitetului Regiunilor UE și reprezentanți ai Comisiei Europene. Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a fost reprezentat de către președintele Tatiana Badan.

În discursul său, președintele CALM a vorbit despre obiectivele pe care mizează autoritățile publice locale în cadrul Parteneriatului Estic și necesitatea susținerii APL de către instituțiile Uniunii Europene, a donatorilor și partenerilor internaționali, în deosebi în această perioadă de criză pandemică. Printre alte subiecte abordate de Tatiana Badan au fost:

Viziunile asupra politicilor de dezvoltare dintre donatori și țările în curs de dezvoltare devin din ce în ce mai diferite. Pentru cei din afara domeniului de implementare a proiectelor este din ce în ce mai dificil să perceapă politicile, programele, proiectele, limbajul donatorilor și partenerilor de dezvoltare, etc. Acest lucru crează percepții destul de negative în rândul populației. Politicile de dezvoltare nu ajung la populație, iar oamenii nu văd rezultatele scontate.
În programele de dezvoltare predomina abordări centraliste, inclusiv în domenii precum justiția, apă, regionalizare, achiziții publice, deșeuri, administrație publică, impozitare, finanțe publice, sănătate, educație. În același timp, nivelul de centralizare în țările în curs de dezvoltare a ajuns deja la limită. Următorii pași spre centralizare riscă să aducă în țările noastre regimuri autoritare.
Printre provocările-cheie rămân a fi metodele sau modelele de livrare/aprovizionare a asistenței. Criteriul principal trebuie să reflecte metodele de livrare a asistenței care să ajungă la populație și anume astfel de abordări să aibă prioritate în domenii precum investițiile capitale, suportul pentru organizațiile naționale care sunt implicate în promovarea reformelor; participarea APL și asociațiilor APL la negocierile privind programele de asistență, susținerea democrației locale în conformitate cu Carta Europeana a autonomiei locale, etc.
Înființată de Comitetul European al Regiunilor în 2011, Conferința autorităților locale și regionale din Parteneriatul Estic (CORLEAP) este forumul politic al autorităților locale și regionale din Uniunea Europeană și din țările din cadrul Parteneriatului Estic. CORLEAP este platforma UE care oferă oportunitatea de a analiza contribuția orașelor și regiunilor la dezvoltarea Parteneriatului Estic.

Adunarea Parlamentară EURONEST este o instanță inter-parlamentară compusă din deputați din Parlamentul European și din cele șase țări ale Parteneriatului Estic: Ucraina, Republica Moldova, Bielorusia, Georgia, Armenia și Azerbaijanul.

Discursul doamnei Tatiana Badan la Conferința în format digital „Consolidarea rezilienței în țările Parteneriatului Estic” poate fi accesat la următorul link: https://www.calm.md/wp-content/uploads/2020/10/Discursul-doamnei-Tatiana-Badan-conferinta-in-format-digital-Consolidarea-rezilientei-in-tarile-Parteneriatului-Estic.docx

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă