13:58:17 23.04.2024
Stiri

Noua DEPENDENȚĂ care a pus stăpânirea pe oameni. Tutunul și drogurile sunt istorie, asta MACINĂ oamenii acum

Actualitate 12.10.2020 18:30 Vizualizări1375 Autor: Ziarul National
Noua DEPENDENȚĂ care a pus stăpânirea pe oameni. Tutunul și drogurile sunt istorie, asta MACINĂ oamenii acum


Unii oameni nu sunt conduși doar de vicii, ci și de o dependență care și-a făcut loc în acest secol. Desigur că a existat dintotdeauna, dar în vremurile noastre nevoia aceasta a devenit exacerbată. Despre ce este vorba?

Mihaela Bilic scoate în evidență faptul că depedențele s-au schimbat odată cu trecerea timpului. Unul din lucrurile de care mulți nu sunt conștienți este circuitul de recompensă pe care-l doresc. Acesta a devenit în timp un mecanism care ne conduce viața, tocmai pentru că mulți dorim trăire, simțire puternică și plăcere. Lucrurile erau înainte făcute și privite mai adânc, dintr-o perspectivă ce avea o altă substanță, iar tocmai pentru că altele au luat locul acestora, oamenii tind să dorească neapărat ceva în schimb pentru ceva înfăptuit de ei. Mulți se mulțumesc cu aceasta pentru că simt că lucrurile sunt eficiente într-un astfel de scenariu. Acestea pot ajunge să ne mulțumească atât de tare încât să pot păcăli creierul atingând astfel un echilibru.

Circuitul de recompensă acoperă arii corticale diferite ca suprafață de la persoană la persoană, așa că este discutabilă cantitatea de plăcere necesară zilnic de la individ la individ.

„Și nu doar doza e variabilă, ci și stimulul declanșator. Fiecare dintre noi trebuie să-și identifice sursele de plăcere, nu funcționăm cu toții după aceeași “rețetă a fericirii”, ingredientele pot diferi de la caz la caz, deși…Riscăm să ne pierdem capul în goana disperată de a obține plăcere, și dacă mâncarea venea cu riscul câtorva kilograme în plus, rețelele de socializare ne pun în pericol echilibrul psihic și emoțional. Fiți atenți la această capcană, “consumați” cu moderație și atenție tot ce vine din mediul virtual, acolo nimic/nimeni nu este ce pare a f”, arată specialistul într-o postare pe Facebook.

Top 3 pentru declanșarea ei

„Dacă am face o listă cu elementele general valabile pentru declanșarea plăcerii, pe primele 3 locuri ale podiumului s-ar afla: mâncarea, afecțiunea/sexul și drogurile (inclusiv alcool, nicotină)🤩 Ele ne dau nu doar stare de bine, ci și un grad de dependență- puțin probabil să fim satisfăcuți fără vreunul dintre aceste “ingrediente”- iar mâncarea e cel mai comod și mai la îndemână dintre toate😩😂😂 Și dacă lucrurile nu erau suficient de complicate până acum, la această listă s-a mai adăugat un element: like-urile de pe rețelele de socializare👍🏻👌🏻 Starea noastră de bine, echilibrul psihic și satisfacerea circuitului de recompensă sunt, mai nou, dependente de aprecierea și comentariile celor din jur😱 Putem ajunge de la agonie la extaz cu un singur click, iar acest fenomen este departe de a fi ușor de controlat.”
Mihaela Bilic

Sursa: playtech.ro

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md