‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 27 martie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriIoniță: Includerea taxei rutiere în accizele la carburanți pune o povară pe agricultori

Ioniță: Includerea taxei rutiere în accizele la carburanți pune o povară pe agricultori

‹ adv ›
‹ adv ›


Anularea taxei rutiere, propusă în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2021, aparent pare o inițiativă bună și care este susținută de politicieni, mai ales în contextul campaniei electorale. Însă efectele negative ale acestei modificări sunt mult mai multe decât cele pozitive, transmite IPN.

De această părere este expertul economic Veaceslav Ioniță. Potrivit lui, includerea taxei rutiere în accizele la produsele petroliere va pune povara fiscală de pe deținătorii de mașini, pe umerii agricultorilor. Și aceasta este o problemă mare, notează aceeași sursă, citându-l pe Ioniță.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță taxa rutieră, care intră integral în bugetul local, nu va mai ajunge la administrațiile publice locale. Însă, în opinia sa, această problemă poate fi soluționată destul de ușor – Guvernul și Parlamentul pot decide, de exemplu, că 20% din accize să fie redirecționate, și anume: 10% spre primării și alte 10% spre raioane.

Economistul afirmă că o problemă gravă este legată de agricultori. Or, 70% din produsele petroliere o reprezintă motorina, care este consumată în cea mai mare parte de producătorii agricoli, care au tractoare, combine, însă care, la modul practic, nu le utilizează pe trasee, ci se deplasează prin câmp. Și în aceste condiții, reiese că povara fiscală de pe deținătorii de mașini este pusă pe umerii agricultorilor.

Potrivit lui Ioniță, o altă problemă este faptul că Fondul Rutier se va afla în zonă de risc.

 „Și aceasta pentru că taxa rutieră era un venit garantat pentru drumuri, iar acciza, chiar dacă legea spune că este un venit care trebuie să meargă în anumită cotă la drumuri, experiența din ultimii 5 ani arată că Guvernul, lejer, prin Parlament, prin vot, a făcut derogări de la această lege. Și în loc să aloce 60-80% din accize pentru drumuri, a alocat 32-37%. Deci, în ultimii 5 ani de zile, Fondul Rutier a fost prejudiciat cu aproape 6 miliarde de lei. Și aici este o problemă”, explică Veaceslav Ioniță citat de IPN.

Includerea taxelor rutiere în accizele la  produsele petroliere este propusă în proiectul privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, lansat pentru consultări publice de Ministerul Finanțelor. Autoritățile precizează că dezavantajul sistemului actual constă în lipsa unei corelații strânse între gradul de utilizarea a infrastructurii drumurilor și mărimea taxei rutiere, transmite sursa mai sus citată.

În acest sens, se propune modificarea mecanismului actual de achitare a taxei pentru drumuri de autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova prin excluderea taxei pentru folosirea drumurilor, concomitent cu majorarea accizei la produsele petroliere.

Potrivit Ministrului Finanțelor, măsura are drept scop o impozitare proporțională a cetățenilor care folosesc drumurilor Republica Moldova, în funcție de cât parcurge cu mașina fiecare în parte.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii