image
Sursa foto: jurnal.md

Primul camion cu prune moldovenești, livrat de membrii Moldova Fruct, a ajuns în Franța

Primul camion cu prune moldovenești, livrat de membrii asociației Moldova Fruct, a ajuns în Franța. Acestea urmează să ajungă pe una din cele mai importante piețe din această țară.

„Cumpărător este o moldoveancă stabilită în Franța care, împreună cu partenerul său francez, dorește să promoveze fructele moldovenești cu calități gustative deosebite pe piața franceză. Pe această cale Moldova are posibilitatea de a fi prezentă pe piața Rungis – cea mai importantă piață angro din Franța”, se spune într-un comunicat al asociației.

Săptămâna viitoare livrările de prune spre Franța vor continua, anunță aceeași sursă.

fructefructe

Amintim că Serviciul Federal rus Rosselhoznadzor a anunțat recent că au distrus20 de tone de prune moldovenești pe motiv că produsele ar fi fost infectate și că în ele ar fi fost depistate larve ale moliei estice (Grapholitha molesta Busck).

În pofida unui sezon extrem de complicat, în care o bună parte din fructe au fost afectate din cauza fenomenelor nefaste cum ar fi înghețurile târzii de primăvară, grindină și secetă, producătorii autohtoni continuă să cucerească consumatorii din UE. Unul dintre partenerii fideli în acest sens s-a dovedit a fi cooperativa importatoare OGA/OGV din Germania. Recent, compania a scris despre prunele moldovenești că acestea au „o calitate perfectă” și că sunt foarte mulțumiți de loturile livrate, scrie agrobiznes.md.

„Recent, ne-au fost livrate prune de către 6 companii din Moldova: Farm-Prod, Agarista Agricola, Ionex-Trans, Ceteronis, Fani și Codru ST. Suntem extrem de mulțumiți de calitatea fructelor primite, iar gustul este deosebit”, a declarat Kurt Halder.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: