De ce ar trebui să renunți la WhatsApp și să ștergi aplicația: toate motivele care-ți dau de gândit

Aplicația de mesagerie online de la WhatsApp este omniprezentă în viața fiecăruia dintre noi. Totuși, perfectă nu-i.

Foto: 9to5mac.com

WhatsApp are 2 miliarde de utilizatori lunari, iar popularitatea și-a câștigat-o în urma introducerii criptării end-to-end în 2016, care promite să securizeze toate mesajele tale.

Iată însă de ce nu ar trebui să te încrezi în metodele de securizare introduse de platforma de mesagerie deținută de Facebook.

Ai șase motive care ar trebui măcar să te facă să te gândești la cât de multe dezvălui prin intermediul serviciului de mesagerie WhatsApp, dacă nu chiar să te facă să renunți definitiv la ea, citează Playtech.

WhatsApp îți urmărește activitatea

WhatsApp nu are acces la conținutul mesajelor pe care le trimiți – datorită criptării end-to-end – însă colectează orice alte informații. Conform politicii sale, acestea includ informații despre activitatea ta, inclusiv interacțiunile cu alți utilizatori ai serviciilor lor, cât și frecvența și durata activităților și interacțiunilor tale.

În mod concret, WhatsApp nu știe despre ce vorbești, dar știe unde vorbești, cu cine și pentru cât timp. În funcție de setările tale de securitate de pe telefon, WhatsApp și oricine altcineva care are acces la numărul tău de telefon îți poate vedea fotografia de profil, nickname-ul, statusul și ultima oară când ai fost online.

Deși par inofensive, aceste metadate dezvăluie tipare de comportament și pot fi utilizate în scopuri malițioase, deci poate ar fi indicat să verifici măcar ce setări de securitate ai pe telefon.

WhatsApp te vinde marilor companii

După ce WhatsApp a fost vândut companiei Facebook în 2014, în schimbul unei sume de 22 miliarde de dolari, Brian Acton, fostul deținător al platformei de mesagerie, a mărturisit că alegerea a fost un compromis.

Potrivit lui Acton, directorii Facebook intenționau să transforme WhatsApp într-o platformă de reclame și, pentru asta, aveau nevoie să vândă datele utilizatorilor cum fac Facebook și Instagram. Din acest motiv, Acton a plecat, a refuzat să semneze un acord de confidențialitate și a pierdut 850 de milioane de dolari.

Asta înseamnă că datele tale pot fi foarte ușor utilizate pentru diverse scopuri de către Facebook.

WhatsApp nu vrea să dezvăluie cum a fost programată

Deși sună ca o măsură de securitate, este fix opusul. Software-ul e mult mai sigur atunci când codarea lui e publică, astfel încât experții independenți să poată examina defectele și potențialele slăbiciuni. După ce am aflat atâtea motive pentru care WhatsApp nu poate fi considerată o platformă sigură, am nevoie de alternative, desigur.

Signal, Threema, Wickr și Wire sunt variante cu un grad mai înalt de securitate, însă atunci când vine vorba de tehnologie, sigur că perfecțiunea iese din discuție.

WhatsApp te poate da pe mâna poliției

Companiile de tehnologie lucrează cu autoritățile, așa că, în anumite cazuri, e posibil ca anchetatorii să ceară companiei informații despre tine.

“Suntem pregătiți să reacționăm la orice cereri ale autorităților, dacă acestea respectă legea”, a menționat WhatsApp pe o pagină creată special pentru autorități.

Poate că nu este neapărat un lucru rău, în situațiile în care anumite infracțiuni grave pot fi rezolvate prin intermediul platformei, însă puterea poliției și influența sa locală diferă și modelează motivele pentru care autoritățile ar putea cere acces la date personale.

În acest caz, accesarea datelor poate să nu fie întotdeauna motivată.

WhatsApp îți vede fotografia de profil și statusul

Ca să păstrezi mesajele, obișnuiești să faci back-up relativ constant, în cele mai multe cazuri. Îți mai amintește și WhatsApp să faci asta, în orice caz.

O astfel de acțiune nu ar prezenta niciun risc, dacă stăm să ne gândim ca WhatsApp promite securizarea mesajelor. Ceea ce stă cumva ascuns însă, este informația că mesajele salvate în cloud nu păstrează criptarea end-to-end. “Fișierele și mesajele cărora le faci back-up nu sunt protejate de criptarea end-to-end”, explică WhatsApp pe pagina de întrebări frecvente.

Asta înseamnă că protecția datelor pe care le trimiți prin mesajele de pe WhatsApp este eficientă până la primul back-up. Ulterior, mesajele pot fi accesate.

WhatsApp cere acces la întreaga ta listă de contacte

Deși în mod normal, logica te-ar ghida să crezi că WhatsApp îți va cere acces la contactele care sunt și ele înregistrate pe platformă, indiciile duc într-o cu totul și cu totul altă direcție.

WhatsApp comunică faptul că are acces regulat la contactele tale, chiar din afara platformei, adică și la cele din agenda telefonului tău care nu folosesc WhatsApp. Deși poți să refuzi accesul la aceste contacte, aplicația va începe să nu mai funcționeze la nivel optim, așa că nu vei mai putea vedea cine te sună și nici nu vei mai putea iniția apeluri prin WhatsApp.


Pub