fbpx

foto | Om al străzii din România, devenit erou în Italia. Ce a făcut acesta?

Un om al străzii de origine română a impresionat plăcut locuitorii orașului Fabriano din Italia după ce a făcut un gest neașteptat! Autoritățile vor să îl răsplătească și își doresc să îi ofere bărbatului o casă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Valentin Săraru, în vârstă de 48 de ani, care locuiește pe străzile Italiei de câțiva ani a primit admirația presei și a locuitorilor orașului Fabriano după ce a curățat bustul personajului istoric Enrico Stelluti Scala, fost primar și ministru italian.

Foto: ilrestodelcarlino.it

Bărbatul își petrece marea parte a timpului în parcul Pisana, care în ultima perioadă ajunsese într-o stare deplorabilă, iar bustul lui Enrico Stelluti Scala era din ce în ce mai puțin vizibil din cauza mizeriei și vegetației care îl acoperea, potrivit presei locale.

„Am muncit la ea câteva zile, dar în cele din urmă rezultatul mi-a dat satisfacție”, a spus Valentin pozând în fața statuii de trei metri înălțime.

Acesta a adăugat: „Am aflat cine a fost această persoană și ce a reprezentat pentru oamenii din Fabriano și cred că ar fi frumos dacă ar exista un fel de reinaugurare”.

Acesta nu este primul gest frumos făcut de român. De câte ori are ocazia, Valentin curăță parcul de frunze uscate și de gunoaie:

 „Colaborez cu o echipă de voluntari care îmi lasă saci pentru gunoaie și practic în fiecare zi curăț parcul de frunze și gunoaie.”

Momentan, bărbatul locuiește într-o căsuță din lemn din spațiul de joacă al copiilor, însă speră să își găsească o locuință adecvată pentru iarnă. După ce gestul său a fost lăudat de presa locală, serviciile sociale s-au implicat în cazul său și i-au promis că îi vor găsi o locuință.

Articole asemănătoare

Back to top button