Organizaţia Mondială a Comerţului va fi condusă pentru prima dată de o femeie. Cine sunt finalistele în cursa din care s-a retras candidatul Moldovei

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) urmează să fie condusă pentru prima dată de o femeie, după ce în cursa pentru acest post au mai rămas doar nigeriana Ngozi Okonjo-Iweala şi sud-coreeana Yoo Myung-hee, a anunţat purtătorul de cuvânt al OMC, Keith Rockwell, transmite Agerpres, cu referire la AFP.

Foto: Reuters

OMC, o organizaţie care în prezent este în criză din cauza atacurilor repetate ale administraţiei Trump, a fost condusă de la înfiinţarea sa, în 1995, numai de bărbaţi. Următorul director general va fi decis prin consens de cele 164 de state membre ale OMC, cu prilejul unei ultime runde de negocieri care vor avea loc la începutul lunii noiembrie.

La moment, în finala concursului pentru șefia OMC au rămas două candidate.

În vârstă de 66 de ani, Ngozi Okonjo-Iweala este de profesie economistă şi a fost de două ori ministră de Finanţe şi de două ori şefă a diplomaţiei în Nigeria. Ngozi Okonjo-Iweala şi-a început cariera la Banca Mondială în 1982, unde a lucrat timp de 25 de ani. În 2012, ea a fost aproape de a deveni preşedintele acestei importante instituţii financiare.

În vârstă de 53 de ani, Yoo Myung-hee este prima femeie care a condus Ministerul Comerţului din Coreea de Sud. Absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Seul, Yoo Myung-hee a devenit funcţionară în cadrul Ministerului Comerţului în 1995, iar ulterior a condus negocierile pentru o serie de acorduri de liber schimb, în special cel dintre China şi Coreea de Sud. Yoo Myung-hee a lucrat, de asemenea, la Ambasada sud-coreeană de la Beijing în perioada 2007-2010.

Brazilianul Roberto Azevedo, inginer de profesie şi diplomat de carieră, a provocat o surpriză generală la mijlocul lunii mai, când a anunţat că va părăsi prematur funcţia de director general al OMC la finele lunii august, cu un an mai devreme decât îi expira mandatul, din motive familiale.

În cursa pentru acest post au intrat opt pretendenţi iar procedura de desemnare a următorului director general. La sfârşitul primului tur au fost reţinuţi cinci candidaţi: kenyana Amina Mohamed, nigeriana Ngozi Okonjo-Iweala, sud-coreeana Yoo Myung-hee, fostul ministru britanic al Comerţului, Liam Fox, şi Mohammad Al-Tuwaijri din Arabia Saudită. Runda a doua s-a derulat în perioada 24 septembrie - 6 octombrie, iar la finalul ei au mai rămas în cursă Ngozi Okonjo-Iweala şi Yoo Myung-hee.

Desemnarea directorului general al OMC nu se bazează pe alegeri, ci pe un mecanism consensual care funcţionează prin eliminare. Un vot este posibil ca o procedură de ultimă instanţă, însă până acum nu a fost utilizat niciodată.

Nicio femeie şi niciun reprezentant al unei ţări africane nu a condus până acum OMC. Statutul organizaţiei cu sediul la Geneva nu prevede o rotire geografică pentru postul de director general, însă în ultima vreme au apărut voci care au spus că ar fi timpul ca un african sau o africană să ocupe acest post.

Succesorul lui Azevedo se va confrunta cu provocări considerabile pe fondul creşterii tensiunilor globale şi protecţionismulu, în contextul recesiunii provocate de Covid-19. Mai multe dosare importante îl aşteaptă pe viitorul director general al OMC: pregătirea conferinţei ministeriale din 2021, dar şi relansarea negocierilor şi calmarea conflictelor care există între OMC şi SUA. Washingtonul, care se consideră tratat în mod incorect de jandarmul comerţului mondial, ameninţă că va părăsi organizaţia şi a paralizat, din luna decembrie 2019, tribunalul de apel al OMC, adică organul de reglementare a disputelor comerciale.

Amintim că și Republica Moldova a avut, în acest an, un candidat la șefia OMC. Tudor Ulianovschi, fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în cadrul Guvernului Filip, a rămas, însă, în afara concursului. La 18 septembrie, acesta a anunțat că se retrage din cursa pentru șefia OMC, declarând că nu a avut parte de susținere din partea diplomației de la Chișinău, ci doar de presiuni.


Pub