Linkuri accesibilitate

Cum să voteze alegătorul din diaspora dacă secția de votare apropiată nu se mai deschide din cauza pandemiei?


Cozi mari la o secție de votare pentru scrutinul prezidențial din 2016 la Londra, în Marea Britanie
Cozi mari la o secție de votare pentru scrutinul prezidențial din 2016 la Londra, în Marea Britanie

Răspunsuri de la ministrul de externe Oleg Țulea și de analista electorală de la Promo-LEX Mariana Focșa.

Alegătorii moldoveni din străinătate au putut afla astăzi de la Ministerul de Externe și de la Comisia Electorală Centrală că, în cazul în care o secție de votare plănuită peste hotare nu va putea fi totuși deschisă din cauza pandemiei, exercitarea dreptului la vot se va complica pentru ei foarte tare. Autoritățile depun eforturi să deschidă toate cele 139 de secții preconizate și, pe moment, sunt încrezătoare că vor reuși, poate numai cu mici excepții.

Cum să voteze alegătorul din diaspora dacă secția de votare apropiată nu se mai deschide din cauza pandemiei?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:12 0:00
Link direct

Constrângerea este aceea că trebuie să respecte restricțiile antiepidemice impuse de țările gazdă pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Dacă o secție nu va putea fi deschisă din aceste motive, singura soluție pentru alegătorul din străinătate este să meargă la cea mai apropiată secție care este deschisă, a spus ministrul de externe Oleg Țulea, la o conferință de presă la Chișinău, vorbind alături de președintele CEC, Dorin Cimil. Pentru alegătorul din străinătate, următoarea secție înseamnă, de multe ori, alt oraș și sute de kilometri de parcurs, sau, tot de multe ori, altă țară, unde s-ar putea să nu poată merge tot din cauza pandemiei. Altă soluție, autoritățile nu au – nici votul prin poștă, nici votul online.

Mariana Focșa este analistă electorală la Asociația Promo-LEX, cea mai mare organizație de observatori electorali din R. Moldova. Am întrebat-o cât de semnificativ este votul din străinătate, adică ce pondere are în rezultatul alegerilor?

În 2016, diferența dintre primul clasat și al doilea candidat a fost de 67 de mii de voturi...
Mariana Focșa, analista Promo-LEX

Ne amintim că, la alegerile prezidențiale din 2016, în străinătate au fost deschise 100 de secții de votare și au votat aproape 67 de mii de alegători moldoveni, în primul tur, iar în turul doi – de două ori mai mulți, aproape 140 de mii. Marea majoritate - pentru Maia Sandu, peste 120 de mii de voturi. Ce pondere au 120 de mii de voturi în rezultatul final, în cazul unor alegeri prezidențiale moldovene?

Mariana Focșa: „În 2016 alegătorii de peste hotare au constituit 9% din numărul total al celor care au participat la alegeri, adică este un număr impunător care totuși face diferența, mai ales că dacă ne aducem aminte de rezultatele alegerilor, diferența dintre primul clasat și al doilea candidat a fost de 67 de mii de voturi. Prin urmare, votul cetățenilor din diaspora are o importanță semnificativă în rezultatul final al alegerilor.

De ce autoritățile însă nu au prevăzut o asemenea situație ca să avanseze cu votul la distanță este o altă întrebare, sugerează analista, deocamdată cadrul legal prevede doar prezența fizică a alegătorului în secții, fără alte alternative.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG