‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 23 aprilie, 2024
8.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFermieri: Documentul de politici fiscale a fost elaborat în birouri fără a fi consultat...

Fermieri: Documentul de politici fiscale a fost elaborat în birouri fără a fi consultat cu agricultorii

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Propunerile ce vizează politica fiscală în sectorul agrar sunt în defavoarea agricultorilor mici și mijlocii din țara noastră, ponderea cărora, potrivit statisticii, depășește 90 la sută. De această părere sunt asociațiile fermierilor mici și mijlocii din țara noastră, care afirmă că toate aceste modificări au fost făcute fără a consulta mediul de afaceri și a cunoaște impactul pe care îl vor avea după aprobare.

„Orice schimbare trebuie consultată pentru a demonstra necesitatea introducerii ei. Noi aflăm de la televizor despre ce ne așteaptă ori iată un nou proiect de lege și ce prevede el. Uneori aflăm că deja sunt aprobate”, se arată indignat directorul executiv al Federației Fermierilor din țara noastră, Vasile Mârzenco.

Producătorii mici și mijlocii cumpără tot cu achitarea TVA-ului, dar niciodată nu vor avea posibilitatea să-l restituie.

„Producătorul plătește TVA-ul nu doar atunci când vinde producția, dar și atunci când achită inputurile necesare în producere. Majorarea de TVA la producția agricolă de la 8% la 12% ar fi acceptabilă, dacă taxa rămâne în contul fermierilor, ca ei să poată utiliza acești bani când au nevoie. Să nu fie transferată la bugetul de stat. Dacă acest lucru nu e posibil, măcar diferența de majorare de la 8% la 12% să rămână în contul producătorului. Cred că astfel și industria de procesare ar fi încurajată să se dezvolte”, susține Vasile Mârzenco.

De cealaltă parte, Mârzenco spune că producătorii mari, cu posibilități de export ar avea de câștigat de pe urma implementării acestor propuneri.

„Ei sunt avantajați din motiv că vor avea posibilitate de restituire a TVA-ului de la export. Iată de ce este necesar ca un document de politici înainte de aprobare să fie supus consultațiilor”, zice Vasile Mârzenco.

Și Federația Agricultorilor susține că majorarea cotei de TVA pentru producția agricolă de la 8% la 12% ar fi o povară pentru agricultori. Conducerea Federației intenționează să meargă la un dialog deshis cu ministrul Agriculturii și cel al Finanțelor, în încercarea de a face unele modificări la acest regulament nou de politici în domeniul fiscal.

„Am vrea să rămână 8% cota TVA pentru producția agricolă. Includerea impozitului pe fondul rutier în costul combustibilului va determina creșterea prețului la combustibil. Așa ceva în unele țări se aplică, chiar și în România, dar agricultorilor de acolo, la finele anului, accizele pe combustibil li se rambursează. Noi putem fi de-acord cu asta, doar dacă va fi preluată și practica rambursării accizelor. În caz contrar, lovitura e din nou în agricultori” explică Iurie Hurmuzachi.

„Vrem să aducem la cunoștința factorilor de decizie argumentele noastre, pentru a evita aceste lucruri ce ar constitui un supliment negativ pentru fermieri, pe lângă toate problemele pe care le au în acest an”, a mai adăugat Hurmuzachi.

Unica propunere din documentul de politică fiscală pentru anul 2021 salutată de agricultorii din țara noastră este continuarea programului de rambursare a TVA-ului până în septembrie anul viitor. Termenul inițial era decembrie 2020.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›