Locuitorul din Camenca, răpit de 5 persoane mascate, iar casa lui, percheziționată în fața copiilor și soției. Detalii despre cazurile de sechestrare din stânga Nistrului

Bărbatul sechestrat la Camenca a fost răpit de 5 persoane necunoscute și mascate, de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, iar în casa lui au fost efectuate percheziții, în prezența soției și a copiilor. Asociația Promo-LEX a prezentat mai multe detalii despre acest caz și a înaintat un șir de solicitări către șeful statului, prim-ministru, Biroul Politici pentru Reintegrare, Procuratura Generală, precum și către Misiunile diplomatice, Misiunea OSCE în Moldova, Comisia Unificată de Control și Avocatul Poporului.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit informațiilor prezentate de Promo-LEX, bărbatul, pe nume Adrian Glijin, cu vârsta de 41 de ani, a fost răpit la data 07 octombrie 2020, în jurul orei 13.00, de 5 persoane necunoscute și mascate, de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca. Acesta este căsătorit și are 3 copii, unul dintre care este minor, în clasa a VII-a.

Astăzi, în intervalul orelor 04:00 – 07.00 dimineața, alte câteva persoane în civil și necunoscute au intrat în casa lui Adrian Glijin din localitatea Cuzmin (Camenca), în prezența copiilor și soției sale, și au percheziționat domiciliul, fiind preluate toate sursele de stocare a informației (laptop, tabletă, telefoane, inclusiv bunurile care aparțin soției, cumnatului și copilului). În timpul acestor acțiuni, unul dintre civili a menționat că Adrian Glijin este acuzat de „trădare de patrie”.

Asociația Promo-LEX și-a exprimat îngrijorarea privind numărul tot mai mare al cazurilor de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în regiunea de est a Republicii Moldova, în special a celor de răpire a persoanelor. Totodată, asociația a criticat „lipsa de acțiuni eficiente din partea autorităților constituționale pentru a asigura un set minim de garanții persoanelor care locuiesc sau se află pe teritoriul aflat în afara controlului autorităților constituționale, în primul rând prin a stopa astfel de acțiuni și a preveni gravele abuzuri nefondate, care au loc împotriva locuitorilor regiunii transnistrene”. Cauza principală a acestor încălcări care au loc în mod continuu este impunitatea, de care beneficiază persoanele care admit în mod conștient fapte ilegale, deoarece lipsesc mecanismele reale de apărare a victimelor și cele de sancționare a persoanelor vinovate.

În aceste zile, asociația a fost informată și despre alte cazuri de răpire a persoanelor de către structurile de facto ale regiunii transnistrene. Aparent, situația epidemiologică și efectele declarării de către administrația de facto de la Tiraspol a stării de urgență (instalarea suplimentară a posturilor de control și blocarea frontierei administrative), este utilizată pentru consolidarea controlului efectiv în regiunea transnistreană, prin măsuri brutale de intimidare a locuitorilor din Zona de Securitate și cazuri grave de încălcare a drepturilor fundamentale ale oamenilor.

Reieșind din urgența cazului, precum și ținând cont de lipsa informațiilor privind situația și starea lui Adrian Glijin, Asociația Promo-LEX solicită în regim de urgență președintelui Republicii Moldova, prim-ministrului și Biroului Politici pentru Reintegrare să întreprindă rapid acțiuni eficiente pentru a stabili locul unde se află Adrian Glijin precum și eliberarea imediată și necondiționată a acestuia din detenția ilegală. Totodată, asociația solicită Procuraturii Generale să investigheze cazul răpirii lui Adrian Glijin prin prisma prevederilor Codului Penal și să pornească o cauză penală, pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor care au participat la răpirea și privarea de libertate a lui Adrian Gliji, iar Misiunilor diplomatice, Misiunii OSCE în Moldova, Comisiei Unificate de Control și Avocatului Poporului (Ombudsman) - să monitorizeze situația respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale lui Adrian Glijin și să condamne comportamentul abuziv al structurilor de facto din regiunea transnistreană.

Amintim că în noaptea de 6 spre 7 octombrie, persoane necunoscute au pătruns în gospodăria unui polițist moldovean din Camenca, ce se afla în acel moment la serviciu, fiind angajat al Inspectoratului Florești. Necunoscuții, cu inscripția „MGB” (n.n. așa-zisul minister al securității de stat de la Tiraspol) pe haine, au spart geamurile casei, apoi l-au răpit pe omul legii, alertat de către soția sa și l-au dus într-o direcție necunoscută.


Pub