Guvernul, despre răpirile efectuate de Tiraspol: „O provocare la adresa securității statului și ordinii de drept”

Ilie Gulca
08/10/2020
Foto: gov.md

Guvernul Republicii Moldova califică răpirile cetățenilor săi de către așa-zisul serviciu de secutirtate de la Tiraspol drept o violare incontestabilă a drepturilor fundamentale ale omului și o provocare la adresa securității statului și ordinii de drept.

Prim-ministrul Ion Chicu a convocat, joi, o ședință de lucru în cazul răpirii, în decursul zilei de miercuri, a unui ofițer al Inspectoratului de Poliție Florești și altor persoane civile de către structurile de forță nerecunoscute din regiunea transnistreană.

Guvernul a anunțat că toate autoritățile competente ale statului au întreprins măsuri pentru a elucida circumstanțele cazului și a interveni pe canalele aflate la dispoziție pentru eliberarea acestora, se menționează într-un comunicat al Guvernului.

Executivul a mai informat că a mobilizat forțele sale pentru identificarea locului aflării persoanelor, pornirea unor investigații în conformitate cu legislația penală și de procedură penală, comunicarea cu membrii familiei și celor apropiați pentru a le oferi sprijin, informarea actorilor în formatul 5+2, partenerilor de dezvoltare și organizațiilor internaționale în materie de protecție a drepturilor omului.

Așa-numitul minister al securității de la Tiraspol a mai reținut, miercuri, un cetățean al Republicii Moldova în afară de polițistul angajat al Inspectoratului de Poliție Florești. Administrația separatistă de la Tiraspol îi acuză pe cei doi de spionaj în favoarea Republicii Moldova. Despre toate astea a menționat, joi, pe Facebook, Chiril Moțpan, membru al Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică.  

Ilie Gulca
08/10/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii