Organizațiile neguvernamentale vor presta contra plată servicii concurenților electorali

Julieta Savițchi
08/10/2020

Organizațiile necomerciale vor putea să presteze servicii concurenților electorali în perioada electorală, cu condiția că acestea să fie remunerate. O decizie în acest sens a fost luată, joi, de către Curtea Constituțională (CC).

Instanța constituțională a admis parțial sesizarea deputatului Sergiu Litvinenco, care a contestat interdicția stipulată în articolul 6 al Legii privind organizațiile necomerciale din iunie 2020 despre prestarea serviciilor concurenților electorali.

„Se recunoaște constituțional textul «presta servicii și/sau», de la art. 6, alineatul 5, din Legea 86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizațiile comerciale, în măsura în care organizațiilor necomerciale le este permisă prestarea de servicii oneroase pentru concurenții electorali în perioada campaniei electorale”, a decis CC.

După adoptarea deciziei, CC a remis o notă Parlamentului în vederea reglementării art. 6, alineatul 5, din Legea nr. 86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizațiile necomerciale astfel încât în perioada campaniei electorale din toamna curentă organizațiile neguvernamentale să poată presta servicii contra plată concurenților electorali.

 

 

Julieta Savițchi
08/10/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii