image
Sursa foto: jurnal.md

Răpirea polițistului din Florești, discutată la Guvern: „Avem un blocaj din partea transnistrenilor”

Autoritățile de la Chișinău nu cunosc nici până la această oră locul aflării lui Andrei Amarfi, angajat al Inspectoratului de poliție Florești, răpit în această dimineață de forțele separatiste de la Tiraspol.

„Până în momentul de față avem blocaj din partea transnistrenilor. O parte din situație se clarifică, dar mai avem unele detalii de clarificat”, a declarat secretarul de stat de la Ministerul de Interne, Sergiu Golovaci, în debutul ședinței Guvernului.

„Am făcut interpelările corespunzătoare către Tiraspol. Am avut un grup care se află la punctul de verificare al mijloacelor e transport. Situația este alarmantă din punctul de vedere al modului în care a fost răpit”, a menționat și vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.

Precizăm că Andrei Amarfi a fost sechestrat în dimineața zilei de 7 octombrie, în timp ce se afla în gospodăria sa din orașul Camenca, regiunea transnistreană. Polițistul a fost sechestrat de câteva persoane care aveau cagule pe cap, cu haine care aveau inscripția „MGB”, a așa-numitului minister al securității de la Tiraspol.

Între timp, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că au fost identificați angajații așa-numitului minister al securității de la Tiraspol, care au participat la răpirea angajatului Inspectoratului de Poliție Florești, Andrei Amarfi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: