Grupul Trans-Oil din Moldova negociază preluarea celei mai moderne fabrici de ulei din Serbia

Grupul agroindustrial moldovenesc Trans-Oil (controlat de milionarul Vaja Jhashi) intenționează să cumpere fabrica de ulei comestibil a grupului sârb Victoria Group, cu sediul în orașul Sid din Serbia, pentru 100 de milioane de euro, scrie mold-street.com.

Foto: Victoria Group

Potrivit portalului Agrosmart, negocierile au durat câteva luni. Deocamdată nici una dintre părți nu a confirmat sau infirmat negocierile.

Dacă tranzacția va reuși, Trans-Oil va intra în posesia celei mai moderne fabrici de ulei din Balcani, care procesează anual aproape 220.000 de tone de floarea-soarelui și peste 85.000 de tone de soia. Producția de ulei „primordial” depășește 70 de milioane de litri pe an. Fabrica de îmbuteliere de ultimă generație are o capacitate de 14.000 de sticle pe oră.

Victoria Group este una dintre cele mai importante companii agroindustriale din Serbia și unul dintre cei mai mari producători, exportatori și investitori atât din Serbia, cât și din regiune. În iunie, conglomeratul sârb diversificat MK Group a finalizat achiziția unui pachet de 67% din Victoria Group.

Potrivit Agrosmart, cota majoritară a Victoria Group, care include și Victoria Oil, aparține grupului MK al milionarului sârb Miodrag Kostic.

Întreprinderea pe care intenționează să o achiziționeze Trans-Oil deține 40% din piața balcanică de producere a uleiului comestibil. De asemenea, odată cu achiziționarea acestei întreprinderi, Trans-Oil va intra în posesia unei rețele de elevatoare cu o capacitate de stocare de circa 100 mii tone. Conducerea Trans-Oil afirmă că această nouă achiziție face parte din planul firesc de extindere pe care Holdingul îl implementează consecvent.


Pub