Cadavrul unei femei a fost găsit la o margine de sat: Iubitul ar fi lăsat-o inconștientă și ar fi plecat acasă, după ce au consumat alcool

Un bărbat a anunțat oamenii legii despre găsirea cadavrului concubinei sale pe teritoriul abandonat al fostei stații de epurare din satul Roșu, scrie presa din stânga Nistrului.

Foto: mvdpmr.org

Potrivit bărbatului, sâmbătă se odihneau cu prietenii. Aceștia au consumat băuturi alcoolice.

În drum spre casă, femeia abia se ținea pe picioare, cădea constant.

Pentru a o reanima, bărbatul a lovit-o de mai multe ori peste față. Aceasta nu a ajutat, iar femeia a căzut la pământ.

Bărbatul a decis să-și lase iubita pe teritoriul fostei stații de epurare și a plecat acasă.

Din spusele bărbatului, acesta s-a întors a doua zi la stația de epurare și a văzut că ea zăcea inconștientă.

Bărbatul s-a speriat și a decis să se calmeze cu ajutorul alcoolului, apoi a povestit poliției despre tot.

Acest caz este în curs de investigație.


Pub