image
Sursa foto: cotidianul.ro

Ludovic Orban s-a izolat și s-a testat pentru coronavirus: Premierul român a fost lângă o persoană confirmată pozitiv

Premierul României, Ludovic Orban, s-a izolat și s-a testat pentru coronavirus, după ce una dintre persoanele alături de care a participat la o emisiune televizată a fost confirmată pozitiv.

Orban a declarat că nu se încadrează în definiția contactului direct, că a venit cu mască la emisiune, a stat la distanță de ceilalți invitați, iar la plecare a purtat iar mască. Însă, a decis să se izoleze la birou până la primirea rezultatului, pentru a evita contactul cu alte persoane.

Premierul român și-a suspendat participarea la evenimentele programate luni.

Luni, Ludovic Orban trebuia să participe, la ora 9.00, la o vizită de lucru, iar la ora 14.00, avea programată o vizită de lucru la Uzina Mecanică București.

Măsura a fost luată după ce una din persoanele alături de care Orban s-a aflat în aceeași platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv, duminică, la testul pentru noul coronavirus.

Ludovic Orban a solicitat luni dimineață efectuarea unui test la cerere pentru noul coronavirus. El nu a manifestat simptome specifice infectării cu noul coronavirus.

Până la primirea rezultatului, premierul a suspendat întâlnirile fizice cu alte persoane.

Noutăţile partenerilor

comentarii: