Încă un sat din raionul Orhei, condus de un primar din Partidul Șor, a fost iluminat stradal

Încă o localitate din raionul Orhei beneficiază de iluminat stradal în cadrul unui proiect al echipei lui Ilan Șor. Luminile au fost aprinse, recent, pe străzile satului Puțintei, raionul Orhei.

Foto: Puțintei

La Puțintei a fost montată o rețea electrică cu lungimea de circa opt kilometri, iar acum 130 LED-uri iluminează străzile localității pe timp de noapte. Punctele de transformare a curentului au fost modernizate, iar un sistem inteligent asigură aprinderea și stingerea luminilor la anumite ore.

Primarul localității din partea echipei lui Ilan Șor, Elena Iațco a spus la ceremonia de inaugurare că acest proiect a fost unul dintre cele mai așteptate de către locuitori.

„Cu ajutorul lui Ilan Șor reușim să mișcăm lucrurile din loc. Acum iluminatul stradal sau drumurile renovate nu mai par vise irealizabile. Cu susținerea echipei lui Ilan Șor mă bucur, în calitate de primar, că am susținere deplină”, a spus Iațco.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, prezent la ceremonie, a spus că în timpul ce urmează va fi finisat proiectul de iluminare stradală a raionului.

„În următoarele zile încă cel puțin 15 localități din raionul Orhei vor avea sisteme moderne de iluminat stradal. Noi, administrația raionului, împreună cu echipa lui Ilan Șor, facem tot posibilul pentru a ne respecta angajamentul asumat de a ilumina străzile din toate satele raionului Orhei”, a declarat Dinu Țurcanu.

Echipa lui Ilan Șor a anunțat că în acest an va implementa proiecte de iluminat stradal în peste o sută de localități ale țării, inclusiv în toate satele din raionul Orhei, indiferent de apartenența politică a primarilor de acolo.


Pub