Primarul general, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanții oficiului Băncii Mondiale și cu ambasadorul Republicii Moldova la Geneva

   2476

Primarul general, Ion Ceban, a avut astăzi o întrevedere cu Andrei Iatsenia, coordonator de proiect „Global Smart City Partnership Program Urban, Disaster Risk Management Resilience & Land", al Băncii Mondiale și cu E.S. Ambasadorul Republicii Moldova în Elveția, Tatiana Molcean.  

Subiectul discuției dintre oficiali s-a axat pe enunțarea de soluții la demersul municipalității, adresat Oficiului Băncii Mondiale la Chișinău, în urma mai multor ședințe de lucru comune.  

Edilul capitalei a informat că în adresarea către Oficiul Băncii Mondiale, s-a solicitat asistență tehnică referitor la dezvoltarea serviciului municipal de transport public. Drept răspuns la demersul adresat și a informației transmise, consultanții BM au aplicat la Programul „Global Smart City Partnership", iar pe 24 iulie, a.c., solicitarea fost acceptată.  

În cadrul programului nominalizat, experții Băncii Mondiale și reprezentanții dintr-un șir de companii din Elveția urmează să acorde asistență tehnică Primăriei municipiului Chișinău, în domeniul transportului și infrastructurii. 

Ion Ceban a discutat cu reprezentanții Băncii Mondiale și alte subiecte de interes municipal, precum proiecte de infrastructură, acțiunile deja realizate de către Primăria Chișinău, inclusiv cele referitor la aplicarea pentru proiecte internaționale de dezvoltare a orașului.

Edilul capitalei efectuează în perioada 06-08 octombrie a.c., o vizită de lucru la Geneva, Elveția, unde participă la Forumul ONU al Primarilor (liderii de orașe), organizat de Comisia Economică Europeană (UNECE).