La Cahul se va implementa un nou proiect care vizează situațiile de urgență

La Cahul se va implementa un nou proiect care vizează situațiile de urgență

După implementarea cu succes a unuia dintre cele mai mari proiecte din domeniul situațiilor de urgență – SMURD, municipiul Cahul mai face un pas important în această direcție.

La 22 septembrie, a fost organizată conferința de lansare a proiectului „Abordare transfrontalieră integrată pentru o mai bună capacitate de prevenire, gestionare și reacție la situațiile de urgență”, implementat de AO ACTIE Cahul, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Galați și Direcția Situații Excepționale Cahul.
Acest proiect vine ca un răspuns la necesitățile unor localități cu risc sporit de a fi afectate de inundații sau care sunt mai îndepărtate de centrul raional. Timpul de răspuns al serviciilor de intervenție este mai mare decât media pentru aceste localități. Astfel, instituțiile specializate precum ISU și Crucea Roșie din România sau DSE din Moldova ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a interveni, mai ales dacă una din consecințele situației de urgență va fi blocarea sau inundarea drumurilor.
Potrivit reprezentanților AO ACTIE Cahul, prin intermediul acestui proiect se dorește instruirea populației și dotarea autorităților publice locale pentru a le face mai pregătite în cazul unor situații excepționale. Comunitățile locale trebuie să fie capabile să ia măsuri imediate pentru reducerea consecințelor unui dezastru prin acordarea primului ajutor persoanelor care au nevoie de acesta până când unitățile ISU, DSE sau SMURD ar putea ajunge la fața locului.
Implementarea unor astfel de măsuri va crește semnificativ eficiența intervențiilor acestor unități. Așadar, obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea capacității de răspuns la situațiile de urgență în zona transfrontalieră Cahul – Galați. Alte obiective care se doresc a fi atinse de acest proiect sunt: sensibilizarea și informarea populației din zonele rurale cu privire la riscurile legate de inundații și alte dezastre și oferirea unei instruiri de bază pentru a face față consecințelor acestor dezastre; îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile publice locale și instituțiile specializate pentru o mai bună gestionare comună a situațiilor de urgență la nivel transfrontalier.
Din raionul Cahul urmează a fi implicate în proiect cinci localități: Văleni, Brânza, Cucoara, Zârnești și Borceag. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, timp în care se vor efectua vizite de studiu pentru schimb de bune practici și crearea unei rețele IMPACT, se vor desfășura seminare de perfecționare care vizează îmbunătățirea managementului în situații de urgență.
Vor fi achiziționate dotări specifice pentru creșterea capacității regionale de a face față consecințelor dezastrelor naturale și celor provocate de om, cum ar fi: barcă de salvare cu motor, cort pentru situații de urgență, generatoare electrice, truse de prim ajutor, costume de protecție și altele. Se vor desfășura campanii de formare în acordarea primului ajutor, exerciții de simulare a situațiilor de urgență și activități de management, comunicare și vizibilitate.

Sorina REMENTOVA

You May Have Missed