‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 aprilie, 2024
12.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriExportator: România ar putea vinde până la 50 de tone de trufe negre anual....

Exportator: România ar putea vinde până la 50 de tone de trufe negre anual. Avem calitate superioară

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Nu este un an tocmai potrivit pentru producătorii de trufe din România. Restaurantele au fost închise în timpul pandemiei, iar afacerile se dezvoltă foarte lent.

Cu toate acestea, potrivit FreshPlaza, exportatorii români văd potențial în această cultură, astfel își stabilesc drept piețe țintă țări precum Marea Britanie.

„Au fost vremuri grele pentru trufele negre românești. Piața trufelor negre este destul de lentă în acest moment, similar cu anul trecut. Oferta nu este însă o problemă, avem cantități mari și putem livra în toată Europa. Bineînțeles, piața a încetinit atunci când restaurantele și alte afaceri s-au închis complet. Anul trecut vindeam aproximativ 100 kg de trufe în fiecare săptămână, anul acesta vindem 30 – 40 kg pe săptămână”, susține Pop Doralin, exportatoare de trufe din România.

Aceasta susține că există cerere pe piața Germaniei și Belgiei.

„Trufele românești sunt de bună calitate. Trufele miros extrem de frumos toamna. Multe companii din Italia importă trufe românești și apoi le vând drept italiene. Deși nu este un lucru bun, este un indicator esențial a cât de bună este de fapt calitatea trufelor din România. Deși cererea este mai mică, nu a dispărut complet. Când ne uităm la originea cererii, vedem potențial pe piețe precum Germania și Belgia. Cele mai bune piețe sunt Austria, Germania, Franța, Belgia și Olanda. Totuși, planificăm să cucerim și Marea Britanie în curând, ceea ce ar putea crește volumul exportat”.

Exportatoarea susține că România are potențialul de a vinde aproximativ 40-50 de tone de trufe negre și 4-6 tone de trufe albe în fiecare an.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›