Concurs pentru profesori, lansat de Ministerul Educației. Premiile ajung până la 10.000 lei

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării lansează concursul republican, cu genericul „Pledoarie pentru pedagogie”, unde se pot înscrie cadre didactice și cadre de conducere din instituțiile de învățământ general și din instituțiile de învățământ profesional tehnic din țară. Premiile încep de la o mie de lei și ajung la 10 mii lei. Scopul concursul este de a spori prestigiul profesiei de pedagog, precum și sporirea creativității managementului pedagogic.

Foto: UNIMEDIA

Iată care sunt criteriile de participare:

La concurs pot participa cadre didactice și cadre de conducere din instituțiile de învățământ general și din instituțiile de învățământ profesional tehnic din republică.Participanții prezintă electronic materialele pentru participare la adresa electronică a ministerului : mecc@mecc.gov.md, până la data de 26 octombrie, ora 17:00.

Materialele includ:

  • oferta/cererea-tip de participare, anexa 1 la Regulament;
  • produs didactic în format digital (proiect de lecție/activitate extrașcolară, proiect educațional, portofoliu digital, website, animație, filmuleț, carte digitală, poster/Info grafic digital etc.);
  • mesaj video de maxim 60 de secunde în care participantul îşi prezintă viziunea pornind de la unul dintre genericele propuse:
    • Excelența nu are vârstă;
    • Experiența contează;
    • Pedagogia este calea vocației.
  • declarația pe propria răspundere privind originalitatea/autenticitatea proiectului de concurs, anexa 2 la Regulament.

Fondul de premiere:

  • Premiului Mare - 10.000 (zece mii lei);
  • Premiul I –8000 (opt mii lei);
  • Premiul II – 6000 (şase mii lei);
  • Premiul III – 4000 (patru mii lei).;
  • Mențiune – 1000 (una mie lei).

Nu vor fi admise la concurs dosarele care nu au fost depuse în termenul stabilit și nu corespund prevederilor stipulate în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului, precum și a celor care sunt incomplete sau irelevante concursului prin aspectul și conținutul lor.

Detalii la adresele de e-mail: daniela.tirsina@mecc.gov.md (învățământ general)

eudochia.ceban@mecc.gov.md (învățământ profesional tehnic)


Pub