07:45:00 29.03.2024
Stiri

Gest extrem al unei JURNALISTE din Rusia. Și-a dat foc în fața Ministerului de Interne și nu a mai putut fi salvată: „Pentru MOARTEA mea vă rog să daţi vina pe Federaţia Rusă!”

Actualitate 03.10.2020 09:59 Vizualizări1430 Autor: Ziarul National
Gest extrem al unei JURNALISTE din Rusia. Și-a dat foc în fața Ministerului de Interne și nu a mai putut fi salvată: „Pentru MOARTEA mea vă rog să daţi vina pe Federaţia Rusă!”


Irina Slavina, redactorul şef al publicaţiei online ruseşti KozaPress, şi-a dat foc vineri în faţa sediului regional al Ministerului de Interne rus din Nijni Novgorod (la 400 de km est de Moscova), la o zi după ce apartamentul său fusese percheziţionat de poliţie, relatează Reuters, Eho Moskvî, Kommersant şi portalul rusesc independent Meduza, citând media locale şi reţele de social media, transmite Agerpres.

Jurnalista a murit pe loc din cauza arsurilor, decesul său fiind confirmat de către coordonatorul unei organizaţii pentru drepturile omului din Rusia, Aleksei Prianişnikov.

Autorităţile din regiunea Nijni Novgorod au declanşat investigaţii preliminare după ce trupul unei femei cu arsuri grave a fost descoperit în centrul oraşului, a declarat vineri Comitetul de anchetă local într-un comunicat.

Deşi numele victimei nu a fost făcut public imediat nici de Comitetul de anchetă, nici de poliţie, oamenii au început să depună flori la locul tragediei, iar rudele Irinei Slavina au venit la faţa locului, a relatat publicaţia Nijni Novgorod Online.

Mass-media ruse citează o postare făcută vineri de Irina Slavina în pagina sa de Facebook înainte de gestul său extrem: „Pentru moartea mea vă rog să daţi vina pe Federaţia Rusă!”

Cu o zi înainte, jurnalista a declarat că poliţia a făcut o percheziţie la locuinţa ei în cazul anchetei cu privire la un om de afaceri local, acuzat de activităţi în beneficiul unei organizaţii 'nedorite' din cauză că oferea spaţiu pentru conferinţele şi adunările organizate de militanţii fundaţiei 'Rusia Deschisă' a lui Mihail Hodorkovski, fost oligarh rus, aflat în exil, opozant al lui Vladimir Putin. „Căutau broşuri, pliante, conturi legate de fundaţia Rusia Deschisă, posibil încercau să găsească vreo icoană cu chipul lui Mihail Hodorkovski la mine acasă'”, a spus ea într-o postare pe Facebook.

În aceeaşi zi, filiala partidului liberal „Iabloko” din Nijni Novgorod a comunicat despre percheziţii la locuinţa vicepreşedintelui filialei Aleksei Sadomovski şi la trei activişti ai societăţii civile în acelaşi dosar.

În 2019, Irina Slavina a fost amendată cu 70.000 de ruble din cauza unui joc de cuvinte într-o postare pe Facebook în legătură cu instalarea unei plăci memoriale a lui Stalin în oraşul Şahunia, pe care autorităţile ruse l-au catalogat drept 'obscen'. În acelaşi an, jurnalistă a mai încasat o amendă de 20.000 de ruble pentru participarea la o acţiune publică în memoria lui Boris Nemţov, unul dintre liderii opoziţiei ruse ucis în apropiere de Kremlin în 2015.

În iunie a.c., i-a fost întocmit un dosar pentru difuzare de fake news după ce publicase un material în care afirma că unul dintre liderii Academiei de Sambo din regiune a contractat COVID-19.

„Percheziţiile la domiciliile activiştilor Rusiei Deschise şi unor deputaţi au legătură cu alegerile regionale desfăşurate la 13 septembrie. Cred că au înnebunit-o, altfel nu pot să spun. Cu o zi înainte, poliţia îi confiscase toate dispozitivele electronice, lucruri personale, carnetele de însemnări, dar la experienţa ei ea trebuia să fie pregătită de aşa ceva. Se pare că fiecare dintre noi are o limită', a declarat şeful filialei Comitetului împotriva torturii din Nijni Novgorod, Igor Kaliapin, pentru Kommersant.

Jurnalista a remarcat după percheziţie: am rămas fără mijloacele cu care să-mi fac muncă, declară directorul executiv al 'Rusiei Deschise', Andrei Pivovarov, afirmând că este convins că aceste percheziţii au influenţat decizia Slavinei de a se sinucide.

KozaPress, întemeiată de Slavina, este o publicaţie cunoscută pentru materialele sale critice la adresa puterii locale. Într-unul dintre interviurile din ultimul timp, Irina Slavina menţionase pericolele la care se expun jurnaliştii care publică materiale şi investigaţii incomode pentru autorităţile din Rusia.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md