(foto, video) „E mult mai interesant să lupți cu un sistem când există cenzura.” Muzica – între protest și conformism

europa libera7

Dezbaterile marca „AntiNostalgia” de la Europa Liberă reprezintă un proiect de dezmembrare a propagandei. Ne-am obișnuit ca aceste dezbateri să ne determine să gândim, să analizăm, să înțelegem că trebuie să ne informăm înainte de a expune opinii și de a crede pe cineva. În cadrul ultimei dezbateri din cadrul „AntiNostalgia” am fost provocați să cugetăm despre muzică. Este aceasta o formă de protest sau e totuși o manifestație a conformistului?

În cadrul ediției, scriitorul Alexandru Bordian, care a moderat discuția, a discutat despre puterea muzicii în studioul Europa Liberă cu cineastul și scriitorul Mihai Poiată, solistul trupei „Gândul Mâței”, Nicu Țărnă, și autorul rubricii „Dicționar de sunete rare” la Europa Liberă, Lucian Ștefănescu.

În Moldova socialistă muzica occidentală răsuna doar cu sonorul dat la minimum, iar cei care o găseau și o înregistrau o făceau clandestin, altfel nu se putea. Potrivit martorilor acelor timpuri, trebuia în secret să înregistrezi muzica din emisiunile occidentale. Persoanele care voiau să aducă muzică în Moldova trebuiau să facă contrabandă; prin portul de la Odesa a ajuns multă muzică bună la Chișinău.

„În Moldova sovietică erau puține emisiuni de divertisment la posturile de radio și televiziune. Unica emisiune de divertisment era cea de revelion”, spune Veta Ghimpu-Munteanu, crainică la radio. Cei care ascultau muzică rock, punk rock nici nu puteau să ajungă în emisiunile de radio, potrivit crainicei.

Muzica rock era cea mai tabuizată, potrivit cineastului și scriitorului Mihai Poiată. Se datora faptului că rockul nu e o pasiune muzicală, e un destin, un mod de a simți, un mod de a te comporta în societate. Generația rockului, spre deosebire de cele precedente, a venit și cu vestimentația lor, diferită de cea a părinților. „Artiștii de pe scenă și spectatorii din sală purtau aceeași vestimentație. Nu exista o diferență dintre cei care cântau și cei care erau în sală. Pentru noi era o mare dificultate să obținem informații despre trupele rock, dar să găsim muzica lor era și mai greu. Blugii costau 100 de ruble, acesta era salariul unui tânăr inginer, și tot 100 de ruble costa un disc original din occident”, spune Mihai Poiată.

Muzica și-a lăsat amprenta pe viața multor persoane. Mihai Poiată începea o nouă emisiune muzicală pentru tineri când s-a ciocnit de strictețea regimului în ceea ce ține de operele din occident. „Organele de conducere au început să formeze grupe muzicale tematice cu cântece consomoliste, în ritm de marș; erau muzicieni tineri, era componența clasică: trei chitare, clape, uneori și bateria. Nouă ni se cerea ca în emisiuni să avem 50 % muzică occidentală și 50 % muzică sovietică. Alături de Led Zeppelin nu puteai să dai Samoțvetî, compromiteai acești Samoțvetî și încă puteai s-o iei la cap pentru că i-ai pus într-un context nefavorabil. Astfel, am fost nevoit să renunț și să fac o altă emisiune”, spune Mihai Poiată.

Încă una dintre marile impacturi pe care le-a avut muzica asupra societății noastre a fost noua abordare asupra fenomenului muzical pe care a sugerat-o. „La noi toată trupa cânta la un microfon; era imposibil să găsești atâtea microfoane pentru fiecare. La noi se adunau 10 la un microfon. Muzica occidentală, născută în termeni democratici, i-a oferit fiecăruia câte un microfon, chiar și toboșarilor.”

La începutul anilor ’80, când Nicu Țărnă – solistul trupei „Gândul Mâței” – se dezvolta muzical, rockul, fiind o formă de rebeliune, s-a pliat perfect pe acele vremuri sovietice, pline de interdicții. „Voiai să fii altfel, nu în tiparele care ți se impuneau. Nu voiai să fii omul standard, omul din sistem. Eu cred că oamenii care iubesc muzica rock deja sunt diferiți și fericiți; muzica rock nu e doar o formă de protest, dar și o formă de viață. Oamenii care ascultă rock nu gândesc standard – gândesc mai colorat, cunosc oameni din diverse domenii care, datorită muzicii rock, au devenit de succes”, spune Nicu Țărnă.

Potrivit artistului, toate proiectele muzicale din Uniunea Sovietică au fost create artificial, ca să facă concurență celor occidentali. „Ei încercau să imite și să înlocuiască Led Zeppelin sau The Beatles cu Samoțvetî. Masele trebuiau controlate de cineva local, nu de cineva din occident, din acest motiv au și apărut atât de multe proiecte muzicale rock în ajun de perestroikă, pentru că se dorea ca idolul să fie unul local, cineva de pe strada ta. Înainte, trebuia să lupți pentru a ieși la un public. Astăzi, e mult mai simplu, probabil din acest motiv unii nu mai sunt interesați să protesteze. Atunci, voalat prin text trecea o idee despre regim, despre comunism, despre multe altele și e mult mai interesant să lupți cu un sistem când există cenzura”, spune artistul.

Autorul rubricii „Dicționar de sunete rare” la Europa Liberă, Lucian Ștefănescu, spune că rockul este un protest al unei generații din occident care protesta împotriva părinților ei, o formă de reacție a tinerilor din ’60 asupra unei societăți bazate pe consum. „Muzica n-are granițe, domnilor. Oamenii din regimul sovietic sunt la fel, gândesc ca și cei din occident care cântă în maniera The Beatles. Aici s-a creat acest surogat, se încercau diferite formate, s-a dat undă verde chiar și la formația Noroc – era din disperare. Muzica este mai eficientă decât sloganele ideologice. Sistemele totalitare se tem de formele de exprimare liberă”, spune Lucian Ștefănescu.

În cadrul aceleiași ediții, Dorina Datcu, o fană din România a rockului, a povestit despre muzica rock în perioada ceaușistă și despre presiunile la care erau expuși tinerii care o includeau la radiouri. „Securiștii aveau listele celor care ascultau Radio Europa Liberă, măsurile care se luau cu ei. Unii, care au atins vârsta majoratului, au fost condamnați la închisoare, dar aceste lucruri sunt prea puțin cunoscute. Este un fals că pe timpul lui Ceaușescu nu s-au făcut represiuni politice și nu erau condamnate persoanele care erau împotriva regimului. Eu corespondam cu Cornel Chiriac, care era ca un frate mai mare pentru adolescenții din România. El ne-a învățat muzică. Eu aveam radioul fixat pe Radio Europa Liberă, nu cred să fi ratat vreo emisiune Metronom la ora cinci seara. Îi trimiteam săptămânal clasamente pe care le alcătuiam cu formațiile și soliștii pe care-i consideram la modă. La București a avut loc un concert al unei trupe de rock jazz americană, și anume Blood Sweat and Kiss, dar acesta a fost întrerupt de către miliție. Eu m-am dus cu șapte garoafe și cu o pancartă prin care instigam la pace și dragoste. Am fost remarcată de către muzicieni, probabil datorită pancartei, am primit autografele și am fost invitată în culise. După asta, am fost legitimată de un milițian, ulterior am aflat că scrisorile mele erau interceptate de securitate, chiar dacă erau semnate cu un pseudonim. Au fost urmăriri, despre aceasta am aflat abia când am văzut dosarul. A avut loc o percheziție, aveam 15 ani pe atunci. Mi-au fost confiscate toate scrisorile cu prietenii de peste hotare”, spune Dorina.

Muzica mereu a fost și rămâne a fi o forță care schimbă destine. În cadrul dezbaterii, invitații au încercat să exprime modul în care muzica i-a afectat, relația dintre libertatea gândirii și libertatea de a asculta ceea ce vrei, dar și cum puterile totalitare încearcă să manipuleze prin muzică și interzicând muzica.

Vedeți dezbaterea la linkul de mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente