250 kg de varză au fost nimicite, iar alte 33 de loturi de fructe și legume, depistate cu un conținut exagerat de nitrați, în urma unor controale ale ANSA

33 de loturi de produse vegetale de import, care depășeau limita admisibilă la conținutul de nitrați, au fost identificate de către inspectorii ANSA, în urma unor controale desfășurate în perioada 1 - 25 septembrie. Este vorba despre 6 loturi de cartofi, 17 de pepene galben și 10 de pepene verde.

Foto: ANSA

Totodată, un lot de varză de 250 kg a fost supus nimicirii prin aplicarea metodei mecanice, iar un lot de 250 kg cartofi a fost permis pentru utilizare condiționată în furajarea animalelor, după aplicarea tratamentului termic.

La moment sunt în derulare 3 anchete de serviciu, probele fiind supuse investigațiilor repetate, pentru a fi stabilite conformitățile lotului pentru consum.

Potrivit ANSA, din numărul total de loturi neconforme provenite din import, 20 sunt supuse investigațiilor repetate, iar 13 au fost declarate conforme după investigarea repetată.

La fel, pentru încălcarea cerințelor normative pe acest domeniu au fost întocmite 5 procese-verbale cu privire la contravenție.

Controalele inopinate au fost efectuate în perioada 19 - 25 septembrie în urma executării prevederilor Ordinului nr. 56 din 11.02.2020 privind implementarea Programului național de monitorizare a reziduurilor de pesticide și conținutului de nitrați în produsele alimentare de origine vegetală.


Pub