Presa italiană: Prostituție și sclavie sexuală. Tinere din Republica Moldova în mâinile torționarilor

Șase persoane au ajuns pe banca acuzaților, fiind suspectate că au traficat tinere din Republica Moldova în scopuri de exploatare sexuală a acestora. Potrivit ciociariaoggi.it , doi dintre suspecți sunt moldoveni, alții trei sunt cetățeni români și unul - italian.

Foto: telegraph.md

Potrivit presei din Italia, cetățenii moldoveni Grigorii Spînu de 31 de ani și Nicolai Ababii de 30 de ani recrutau tinerele din Republica Moldova, apoi organizau transportarea acestora în Italia, apelând la diferiți curieri.

Femeile ajungeau în orașul din peninsulă, Ciociaria, unde au fost impuse să se prostituieze „în apartamente, hoteluri și pe drum”. Potrivit probelor adunate de carabinieri în cadrul investigației, în centrul istoric al orașului Frosinone au fost localizate mai multe apartamente abandonate, pe care inculpații le foloseau pentru „a vinde” tinerele din Moldova.

O femeie cu cetățenie română, Alina Lenuța Bosca, de 32 de ani, este cea care stabilea tarifele, distribuia haine și prezervative și însoțea fetele, verificându-le. Fetelor li s-a păstrat 30% din salariu sau o cotă cuprinsă între 70 și 100 de euro, precum și costurile de transport ale unui Renault Scenic, „achiziționat din veniturile activității”.

Alți doi cetățeni români, Iulian Ciobanu de 30 de ani și Ion Sandu, de 48 de ani, sunt acuzați că supravegheau tinerele și le asigurau protecție în lupta pentru zonele de influență cu alte persoane implicate în infracțiuni similare.

Cetățeanul italian, Alessio Peticca, de 35 de ani, ce figurează în dosar ar fi fost cel care ducea tinerele la anumiți clienți, cu propriul automobil.


Pub