2.000 de chișinăuieni au primit câte 500 de lei ajutor material, de Ziua Internațională a Oamenilor în Etate

2000 de persoane în etate din municipiul Chișinău, cu vârsta de peste 70 de ani, care au cea mai mică retribuție lunară, au beneficiat de ajutor material unic, în valoare de 500 de lei, din partea autorităților publice locale.

Foto: UNIMEDIA

Ajutorul material a fost oferit de municipalitate în contextul Zilei Internaționale a Oamenilor în Etate, marcată anual pe 1 octombrie.

De asemenea, de Ziua Internațională a Nevăzătorilor și a Persoanelor cu Deficiențe de Vedere, marcată pe 13 noiembrie, 840 de membri ai Asociației nevăzătorilor, inclusiv 37 de părinți care educă copii cu probleme de vedere, vor beneficia de ajutor material.

Tototată, cu ocazia Zilei Internaționale a Oamenilor în Etate au fost distribuite colete cu produse alimentare pentru 222 de oameni în etate. Ajutoarele au fost organizate în colaborare cu preturile de sector, cu sprijinul agenților economici și a misiunilor religioase.

Această categorie de cetățeni este susţinută şi prin prestarea serviciilor medicale, prin intermediul instituţiilor medico-sanitare municipale, care includ servicii de asistenţă medicală primară, specializată de ambulatoriu (inclusiv stomatologică) şi spitalicească, în volumul prevăzut de Programul Unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, precum şi prin intermediul programelor municipale medico-sociale: asigurarea cu accesorii pentru determinarea glicemiei; acordarea asistenţei medicale stomatologice gratuite; asigurarea cu aparate auditive; asigurarea cu dispozitive medicale, nonmedicale specializate şi servicii de protezare oculară; asigurarea cu ochelari etc.

Persoanele care fac parte din categoriile sociale dezavantajate pot să se adreseze direcțiilor teritoriale asistență socială, cu o cerere și cu un minim pachet de documente, pentru a solicita ajutor.


Pub