fbpx

declarații | De la „fake news” la „cerem explicații”. Opinii împărțite în rândurile deputaților PAS în legătură cu proiectul privind strămutarea migranților în Moldova

După ce prestigioasa publicație „The Guardian” a realizat o investigație despre presupuse planuri ale premierului britanic Boris Johnson – de a trimite migranții străini din Londra în Moldova, subiectul a fost preluat de presa internațională. Chiar și Washington Post a scris despre planurile lui Johnson, iar știrea a stârnit reacții și în Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai mulți politicieni, analiști și reprezentanți ai societății civile s-au arătat indignați de aceste informații, iar reacția deputaților PAS a fost una contradictorie. Astfel, vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco, a scris pe Facebook că aceste informații sunt false, acuzând „The Guardian”.

„Cât am fost la guvernare, nu a existat nici o discuție despre nici un centru de detenție pentru refugiați în Republica Moldova”, a menționat Litvinenco.

Pe de altă parte, colegul de partid Mihai Popșoi a cerut explicații de la președintele țării Igor Dodon și premierul Ion Chicu despre presupusa construcție a unor aziluri pentru migranții străini.

Menționăm că, potrivit investigației jurnaliștilor de la „The Guardian”, Londra a examinat un plan prin care solicitanții de azil în UK să fie trimiși în centre care ar urma să fie construite în Moldova, Maroc și Papua Noua Guinee. Ministerul de Externe de la Chișinău a precizat, însă, că un astfel de subiect nu se regăsește pe agenda dialogului Republicii Moldova cu alte state, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Articole asemănătoare

Back to top button