/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

/VIDEO/ Dodon, Ivanov și Chirtoacă au semnat astăzi Codul de Conduită privind desfășurarea campaniei

missing
01 octombrie 2020, ora 21:45

Au jurat că vor avea o campanie electorală corectă, nu vor apela la acțiuni ilegale, de intimidare în adresa concurenților și că nu vor oferi bani sau alte bunuri pentru a cumpăra votul cetățenilor. Igor Dodon și Violeta Ivanov, doi din cei șase candidați înregistrați la funcția de președinte, au semnat astăzi Codul de Conduită al Comisiei Electorale Centrale privind desfășurarea campaniei. S-a grăbit să-l semneze și Dorin Chirtoacă, care încă nu a fost înregistrat oficial în cursă.

„Mizăm pe buna credință a fiecărui subiect, care urmează să semneze. Nu este o simplă formalitate. Este un angajament public care urmează a fi respectat.”

Așa dar, primii care s-au grăbit să semneze Codul de Conduită au fost Violeta Ivanov, candidata Partidului Șor, dar și Dorin Chirtoacă, candidatul Mișcării Politice Unirea, care nu este, încă, înregistrat oficial în cursă.

VIOLETA IVANOV, CANDIDATĂ, PARTIDUL ȘOR: „Îndemn toți concurenții electorali nu doar să-l semneze, dar și să-l respecte. Este foarte important în această campanie.”

DORIN CHIRTOACĂ, CANDIDAT, MIȘCAREA „UNIREA”: „Am semnat pentru bunul simț. Pentru ca în politică să urcăm trepte ale calității, deși mă îndoiesc că lucrul ăsta se va întâmpla.”

Codul a fost semnat și de către candidatul independent Igor Dodon, susținut de Partidul Socialiștilor. Întrebat dacă va respecta prevederile acestui cod…

IGOR DODON, CANDIDAT INDEPENDENT: „În calitate de președinte am cel mai mare interes ca această campanie să fie cea mai transparentă și corectă din ultimii 10 ani”.

Până acum, în calitate de concurenți electorali au fost înregistrați – Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov și Maia Sandu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram