15:15:24 25.04.2024
Stiri

VIDEO // UTA Găgăuzia, Leova și Cimișlia, cele mai AFECTATE după ploaia de marți: Zeci de gospodării înnămolite, persoane evacuate și conducte de alimentare cu gaze distruse

Actualitate 30.09.2020 09:13 Vizualizări1028 Autor: Ziarul National
VIDEO // UTA Găgăuzia, Leova și Cimișlia, cele mai AFECTATE după ploaia de marți: Zeci de gospodării înnămolite, persoane evacuate și conducte de alimentare cu gaze distruse


Ploaia puternică de marți a afectat mai multe localități din sudul R. Moldova, fiind vorba în special de UTA Găgăuzia, raioanele Leova și Cimișlia.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în urma precipitațiilor au fost înnămolite 39 de gospodării din Comrat și două depozite. De asemenea, au fost deteriorate două conducte de alimentare cu gaze naturale.

Pe parcursul zilei de ieri, salvatorii au evacuat 11 persoane și au deblocat mai multe unități de transport rămase blocate în ape.

Alte 14 gospodării au fost afectate în localitatea Dezghingea din UTA Găgăuzia. Angajații IGSU au intervenit și în localitatea Congazcic, unde precipitațiile au afectat și porțiuni de drumuri.

În total, în UTA Găgăuzia au fost implicați pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale 43 de angajați ai IGSU cu opt autospeciale, dar și opt pompe hidraulice.

De intervenția salvatorilor a fost nevoie și în mai multe localități din raionul Leova, unde precipitațiile au afectat peste 20 de gospodării din satele Sărata Răzeși, Tochile-Răducani, Tomai, Covurlui, Cuporani și Sărăteni.

La Cimișlia, ploile au înnămolit 16 gospodării în satele Albina, Mereni, Gura Galbenei și Coștangalia.

Comisiile pentru situații excepționale urmează să estimeze prejudiciile cauzate de ploaia căzută pe 29 septembrie în R. Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md