image
Sursa foto: Agerpres

După ani de captivitate, doi delfini beluga redescoperă gustul libertăţii în Islanda

După ani de captivitate într-un acvariu din China, doi delfini beluga trăiesc în prezent în regim de semi-libertate într-un sanctuar marin din Islanda dedicat cetaceelor, au anunţat luni coordonatorii acestui transfer, început în urmă cu peste un an, informează AFP, citat de agerpres.ro.

După şase săptămâni petrecute în spaţii închise ale sanctuarului marin din golful Klettsvik, în sudul Islandei, „Little White” şi „Little Grey”, două femele de 900 de kilograme din această specie, măsurând fiecare aproximativ patru metri în lungime, pot de acum să înoate libere în mare într-un ţarc cu suprafaţa de peste 30.000 de metri pătraţi, devenit cunoscut după ce a găzduit orca Keiko din filmul „Free Willy” între 1998 şi 2002.

„Le obişnuim progresiv cu apele golfului, prin etape mici, dar este incredibil să le vedem înotând împreună şi plonjând pentru prima dată în mijlocul florei şi faunei din golf. Asta ne arată că Little Grey şi Little White apreciază reîntoarcerea lor în mare”, a declarat într-un comunicat directorul asociaţiei care administrează sanctuarul marin, Sea Life Trust.

În august, cele două exemplare de belgua - specie cunoscută şi sub numele de „delfin alb” -, a căror vârstă este estimată la 13 ani, au înotat pentru prima dată în mare după ce au fost capturate de angajaţii unui centru de cercetare din Rusia în 2011.

În iunie 2019, cele două femele s-au desprins definitiv de fostul lor stil de viaţă, ce consta în a-i distra pe vizitatorii acvariului chinez Changfeng Ocean World. Ele au fost transportate apoi pe uscat şi pe mare în containere speciale şi au fost aduse cu avionul în Islanda, unde eliberarea lor a fost întârziată.

Eliberarea completă nu mai este o opţiune suficient de viabilă pentru animalele care au trăit atât de mult timp în captivitate, potrivit Sea Life Trust.

Într-o primă etapă, cele două beluga vor reveni punctual în ţarcurile lor ce formează un fel de piscine naturale, au explicat reprezentanţii acestui ONG, care îşi doresc, pe termen lung, să găzduiască sute de cetacee în acest sanctuar marin.

Eliberarea din 2002 a lui Keiko, un mascul de orca, s-a încheiat cu o tragedie. Animalul nu a reuşit să se adapteze la regimul de libertate totală şi a murit după 18 luni într-un fiord norvegian.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: