Inundațiile au rupt o conductă de gaz în Comrat. Sute de locuințe au rămas deconectate

Inundațiile puternice din capitala Găgăuziei, municipiul Comrat, au distrus cca 50 de metri de gazoduct de presiune medie.

Foto: podul.ro

Potrivit serviciului de presă al SA „Moldovagaz”, drept consecința de la rețea au fost deconectați până la 500 consumatori casnici și câteva întreprinderi.

Angajații „Gagauz-gaz” au început lucrările de reabilitare, care urmează să fie finisate în zilele următoare.

„Drept urmare, la rețea va fi reconectată majoritatea consumatorilor afectați. Costul pagubelor cauzate se calculează”, se arată într-un comunicat.

Peste 40 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu 8 autospeciale de intervenție și 8 motopompe sunt mobilizați pentru a lichida consecințele în urma ploilor torențiale în orașul Comrat și localitățile din UTA Găgăuzia.

Pompierii au fost mobilizați pentru a efectua lucrări de pompare în 25 de gospodării de pe străzile Vinzavodskaia, Ialpug și Uzinelor a orașului Comrat, fiind evacuate 9 persoane din calea apelor.


Pub