29 septembrie 2020. COVID-19, PE SCURT: 835 cazuri noi de infectare și nouă decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

835 cazuri confirmate. 2787 teste, efectuate

  • Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre înregistrarea a 835 de cazuri noi de infectare. Acestea au fost depistate în urma procesării a 2787 de teste, dintre care primar – 2564 şi repetat – 223. Din numărul total de cazuri, 58 sunt lucrători medicali: medici-26, asistenți medicali-23, personal auxiliar-9. Starea de sănătate a persoanelor infectate:  568 – stare gravă (dintre care 36 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1576 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor, testat pozitiv cu COVID-19

  • Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din R. Moldova, Corneliu Furculiță a fost testat pozitiv cu COVID-19. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook. „Pandemia de coronavirus nu m-a ocolit nici pe mine. De câteva zile, sunt autoizolat și primesc tratamentul recomandat de medici. În linii generale, sunt bine, zilnic în discuții cu colegii de partid…”.  Acum trei zile, a fost testată pozitiv cu COVID-19 și deputata de la „Pro Moldova” Ruxanda Glavan. „Din păcate, deși am păstrat toate măsurile de protecție personală, am devenit și eu un pacient în tratament la domiciliu. Aseară am primit confirmarea ca sunt infectată cu COVID”, se arată în mesajul deputatei.

Agenția Medicamentului a aprobat pentru a fi plasate pe piață 17 sisteme de testare COVID-19

  • „La etapa dată există suficiente modele de teste utilizabile pentru gestionarea COVID-19, atât pe plan global, cât și pe plan local. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a aprobat pentru a fi plasate pe piață 17 sisteme de testare COVID-19. Testarea pentru virusul gripal are loc sistematic, conform normelor stabilite, în laboratoarele specializate. Concomitent, sistemele actuale de testare permit identificarea exactă a tipului de virus și raportarea în circuitul internațional de prelucrare epidemiologică a datelor”, a declarat pentru Moldpres Eremei Priseajniuc, director general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Stare de urgență în sănătate publică în Chișinău și 24 de raioane. Unde a fost instituit „cod roșu” de alertă

  • Comisia națională extraordinară de sănătate publică a instituit starea de urgență în sănătate publică în orașele Chișinău și Bălți și în 24 de raioane ale țării. Aici a fost stabilit „Cod roșu” asimilat stării de urgență în sănătate publică. La fel, au fost stabilite măsurile de sănătate publică aplicabile la nivel național.
  • Decizia a fost luată „în scopul sporirii randamentului măsurilor aplicate de prevenire și control a infecției COVID-19, precum și a eficienței gestionării resurselor”. Potrivit documentului, comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor ajusta măsurile de sănătate publică, ce vizează activitatea instituțiilor de învățământ, instituțiilor medico-sanitare, instituțiilor de prestare a serviciilor publice, instituțiilor de ordine publică, a agenților economici, birourilor electorale și a secțiilor de votare. „ Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta Hotărîre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate”, se arată îndecizie.

247 de elevi, testați cu COVID-19, iar 8672 au fost plasați în regim de autoizolare

  • Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 247, iar 8672 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 265 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul tip de coronavirus. În autoizolare se află 457 de cadre didactice, arată datele oferite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Potrivit acestora, în învățământul superior, în perioada 21-27 septembrie, 35 de studenți și 20 de cadre didactice au fost testați pozitiv cu COVID-19, iar 61 de studenți se află în autoizolare. În autoizolare se află și 19 profesori. Referitor la reconfigurarea claselor în instituțiile de învățământ ministrul Igor Șarov a subliniat că noile modificări oferă posibilitatea instituțiilor de învățământ să-și reorganizeze spațiile școlare pentru a permite unui număr mai mare de elevi să frecventeze școala în regim fizic. „Aceste acțiuni nu reprezintă nici pe departe o relaxare a măsurilor de prevenire a infecției cu noul coronavirus în instituțiile de învățământ, ci mai degrabă ne fac mai responsabili.” a afirmat oficialul.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.