Un motiv pentru care nu mă simt confortabil în RM e acela că din îndepărtatul an 1991 nu am votat niciodată pentru un politician care să-mi convină în totalitate, care să mă reprezinte. Nu am văzut pe listele electorale nici un candidat care să mi se pară credibil, infailibil, care să-mi împărtăşească valorile şi aspiraţiile. Întotdeauna am votat răul mai mic. Şi cred că e o situaţie anormală să ţi se întâmple aşa ceva 30 de ani! E adevărat că sunt un intelectual pretenţios, dar mă gândeam că în ţara asta există măcar un om pentru care să votez ca pentru propria mea persoană. Ei bine, deocamdată văd numai politicieni în chip de „rău mai mic”.
De fapt, nu vreau foarte multe de la un politician. Vreau să aibă un trecut curat, să nu fure şi să nu facă mişmaşuri, să evite parti-pris-urile, să nu sară dintr-un partid în altul, să nu se înconjoare cu oameni dubioşi, să muncească pentru ţară înainte de a munci pentru propriile buzunare. Şi iată că nu am găsit un asemenea politician. Nu exclud că sunt un idealist, un individ cu dorinţe exagerate, dar aşa sunt eu.
Să luăm, de pildă, preşedinţii pe care i-a avut RM. Nu-mi place nici unul, nici Snegur cel înfăşurat în prosoape, nici Lucinschi cel şmecher, nici Voronin cel puternic, nici Timofti cel molâu, nici Dodon cel pro-rus şi socialist. Când va apărea oare un preşedinte care să-mi placă? Probabil, niciodată, şi asta mă stresează.
Eu presupun că mai există oameni care votează „răul mai mic”. Aici „răul mai mic” are glas de sirenă şi te invită mereu să votezi. Dar cred că asta nu poate dura la nesfârşit. Vine o zi când ţi se acreşte de toţi aceşti reprezentanţi ai răului mic.
